Sari direct la conținut

Opoziţia venezueleană pune capăt „preşedinţiei” şi „Guvernului interimar” al lui Juan Guaido

HotNews.ro
Juan Guaido, Foto: Federico Parra / AFP / Profimedia Images
Juan Guaido, Foto: Federico Parra / AFP / Profimedia Images

Opoziţia venezueleană a pus în mod oficial capăt „preşedinţiei” şi „Guvernului interimar” al lui Juan Guaido şi a ales joi altă conducere a Parlamentului său paralel, relatează News.ro citând AFP.

Parlamentul paralel al opoziţiei – ales în 2015, ai cărui membri apără continuitatea şi nu recunosc alegerile legislative din 2020, în care aliaţii preşedintelui Nicolas Maduro au obţinut o victorie – s-a reunit virtual şi urmează să fie condus de către Dinorah Figuera, care trăieşte în exil în Spania.

Ea îl înlocuieşte în funcţie pe Juan Guaido, fostul preşedinte al Parlamentului.

Alte două deputate „în exil” – Marianela Fernandez şi Auristela Vasquez – fac parte din noua conducere a Parlamentului opoziţiei.

La 30 decembrie, trei dintre partidele din opoziţie au adoptat desfiinţarea „Guvernului interimar” pe care l-au susţinut atunci când a fost înfiinţat.

Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedintele interimar al Venezuelei, în ianuarie 2019, nu a reuşit să-l îndepărteze de la putere pe preşedintele Nicolas Maduro, în pofida unei largi susţineri internţaionale.

Această susţinere a dispărut treptat, pe măsură ce părea zadarnică.

Juan Guaido şi aliaţii săi consideră că sfârşitul preşedinţiei şi Guvenului interimar sunt „o greşeală neconstituţională”, care creează un „vid”.

„Dictatura nu poate fi cea care să preia acest vid”, a subliniat joi Juan Guaido.

Sfârşitul „interimatului” intervine într-un context de profunde disensiuni în rândul opoziţiei, în timp ce se profilează alegerile prezidenţiale în 2024.

Alegeri primare în vederea desemnării unui candidat unic urmează să aibă loc anul acesta.

Juan Guaido ar putea să candideze la acest post în alegerile primare, potrivit multor observatori.

Parlamentul oficial – care a obţinut o victorie în alegerile boicotate de către opoziţie şi nerecunoscute de către comunitatea internaţională – care s-a reunit, la rândul său, în sediul Adunării, la Caracas, l-a ales ca preşedinte pe Jorge Rodriguez.

„Aceasta este ora victoriei totale. Voi sunteţi aleşii Parlamentului venezuelean”, a tunat, în discursul său în calitate de nou preşedinte al Legislativului Jorge Rodriguez.

El conduce delegaţia puterii la negocieri – în curs – cu opoziţia, în Mexic, într-o încercare de a scoate Venezuela din criza economică şi politică cu care se confruntă, citează News.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro