Optimism privind finalul războiului din Golf, Trump spune că joi va avea loc o premieră a ultimilor 34 de ani: „Super!”
Optimismul a crescut joi cu privire la posibilitatea ca războiul din Orientul Mijlociu să se apropie de final, în contextul în care un mediator pakistanez cheie se află la Teheran, iar administrația Donald Trump a dat speranțe privind un acord care să deschidă cruciala Strâmtoare Ormuz, transmite Reuters.
„Se încearcă crearea unui spațiu de manevră între Israel și Liban“, a scris Donald Trump pe rețeaua sa, Truth Social.
„A trecut mult timp de când cei doi lideri au vorbit ultima oară, adică 34 de ani. Întâlnirea va avea loc mâine (joi). Super!”, a adăugat el în mesajul postat miercuri înainte de miezul nopții în Washington, joi dimineață în Europa.
Totuși, o sursă oficială a declarat pentru AFP că Libanul „nu are cunoștință” de un viitor contact cu Israelul. „Nu avem cunoștință de un contact planificat cu partea israeliană și nu am fost informați în acest sens prin canalele oficiale”, a afirmat sursa France Presse.
Se așteaptă un armistițiu privind atacurile Israelului în Liban
Cabinetul israelian s-a reunit miercuri pentru a discuta despre un posibil armistițiu în țara vecină, Liban, a declarat un înalt oficial israelian, la mai bine de șase săptămâni de la începerea războiului cu gruparea Hezbollah, susținută de Iran.
Potrivit oficialilor libanezi, un armistițiu ar putea fi anunțat în curând, a scris Financial Times.
Încetarea luptelor în Liban a fost un punct cheie de blocaj în discuțiile de pace anterioare, împreună cu modul de rezolvare a ambițiilor nucleare ale Teheranului.
Casa Albă: „Suntem încrezători în perspectivele unui acord”
Oficialii americani și iranieni luau în calcul o întoarcere în Pakistan pentru discuții suplimentare încă din weekendul ce vine, după ce negocierile s-au încheiat duminică fără un progres semnificativ.
Șeful armatei pakistaneze, o figură-cheie în negocieri, mareșalul Asim Munir, a sosit miercuri la Teheran pentru a încerca să prevină o reaprindere a conflictului.
„Suntem încrezători în perspectivele unui acord”, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, într-o conferință de presă, calificând discuțiile mediate de Pakistan drept „productive și în curs de desfășurare”.
Ea a negat informațiile potrivit cărora SUA ar fi solicitat oficial prelungirea armistițiului de două săptămâni convenit de cele două părți pe 8 aprilie.
Nu au fost încă confirmate noi discuții față în față, dar acestea ar urma să aibă loc probabil din nou în Pakistan, a spus Leavitt.
Piețele bursiere au înregistrat o creștere puternică în ultimele zile, pe fondul speranțelor privind o soluționare rapidă a conflictului, iar indicii de pe Wall Street au atins miercuri niveluri record, pe fondul stabilizării prețurilor petrolului.
Iranul ar putea lua în considerare posibilitatea de a permite navelor să navigheze liber prin partea Strâmtorii Ormuz din dreptul Omanului, fără riscul de a fi atacate, ca parte a propunerilor pe care le-a prezentat în cadrul negocierilor cu Statele Unite, în cazul în care se va ajunge la un acord pentru a preveni reaprinderea conflictului, a declarat miercuri o sursă Reuters.