Opțiunile aflate acum pe masa lui Trump pentru stoparea scumpirii petrolului. „Marginale, simbolice sau profund nechibzuite”
Președintele american Donald Trump urmează să analizeze încă de luni o serie de opțiuni menite să tempereze prețurile la petrol, care au crescut la peste 100 de dolari pe baril din cauza războiului cu Iranul, au declarat două persoane familiarizate cu acest subiect pentru agenția de presă Reuters.
Efortul reflectă îngrijorarea Casei Albe potrivit căreia creșterea prețurilor petrolului brut va afecta companiile și consumatorii americani înaintea alegerilor intermediare din noiembrie, când colegii republicani ai lui Trump speră să păstreze controlul asupra Congresului.
Oficialii americani de la Washington au discutat cu omologii lor din Grupul celor șapte economii majore (G7) o posibilă eliberare comună de petrol brut din rezervele strategice, ca una dintre măsurile aflate în prezent în discuție, au spus sursele.
Alte opțiuni includ restricționarea exporturilor americane, intervenția pe piețele futures de petrol, renunțarea la unele taxe federale și eliminarea cerințelor prevăzute de o lege americană numită Jones Act, care prevede că transportul intern de combustibil se poate face numai pe nave aflate sub pavilion american – printre alte măsuri luate în calcul, au precizat sursele, sub protecția anonimatului.
Analiștii spun că opțiunile politice ale SUA vor avea o influență redusă asupra piețelor mondiale de petrol atâta timp cât conflictul blochează exporturile de țiței din Orientul Mijlociu, prin Strâmtoarea Ormuz – livări care reprezintă o cincime din oferta mondială.
„Casa Albă se coordonează constant cu agențiile relevante în această chestiune importantă, deoarece este o prioritate absolută pentru președinte. Președintele Trump și întreaga lui echipă din domeniul energiei au avut un plan solid pentru a menține stabilitatea piețelor energiei cu mult înainte de începerea operațiunii Epic Fury și vor continua să analizeze toate opțiunile credibile”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Taylor Rogers, într-un comunicat, referindu-se la denumirea operațiunilor militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului.
„Problema este că…”
Prețurile globale ale țițeiului au ajuns la niveluri nemaiîntâlnite de la jumătatea anului 2022, atingând luni pentru scurt timp 119 dolari pe baril, iar costurile benzinei și ale altor combustibili au crescut constant ca urmare a atacurilor SUA și Israelului lansate pe 28 februarie.
Săptămâna trecută, Casa Albă a solicitat agențiilor federale să elaboreze propuneri care ar putea contribui la reducerea presiunii asupra prețurilor petrolului brut și benzinei, a scris anterior Reuters. Discuțiile implică înalți oficiali ai Casei Albe, printre care șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, și consilierul principal Stephen Miller, au precizat sursele.
Analiștii și oficialii din industrie afirmă că oficialii de la Casa Albă dispun de puține instrumente semnificative pentru a reduce rapid creșterea abruptă a prețurilor petrolului, cu excepția cazului în care autoritățile pot restabili fluxul de petroliere prin Strâmtoarea Ormuz, canalul îngust dintre Iran și Oman, care transportă aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol.
„Problema este că opțiunile variază de la măsuri marginale la unele simbolice și până la altele profund nechibzuite”, a declarat una dintre surse, care colaborează cu Casa Albă în acest demers.
Agitația de pe piețele energiei survine într-un moment delicat pentru președintele Trump, care a încercat să mențină prețurile combustibililor la un nivel scăzut, ca piatră de temelie a mesajului său economic către alegători.
O creștere prelungită a prețurilor petrolului și benzinei ar putea avea repercusiuni asupra economiei americane în ansamblu, determinând creșterea prețurilor transporturilor și a produselor de consum.
Planul Casei Albe de a asigura escortă navală și asigurare de protecție pentru petrolierele care traversează Strâmtoarea Ormuz nu a reușit până acum să stimuleze în mod semnificativ traficul maritim pe această cale navigabilă vitală pentru economia mondială.