Sari direct la conținut

Orban despre cazul fostului preşedinte al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor: Nu am avut informaţia legată de falsul diplomei

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: Agerpres
Ludovic Orban, Foto: Agerpres

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că nu știa despre faptul că șeful Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, și-a falsificat diploma de Bacalureat. ”A fost evaluată această numire, am aplicat toate procedurile de evaluare a candidaturii”, a declarat Ludovic Orban.

„Ieri am avut demisia pe masă. Am solicitat Ministerului Finanţelor demisia pe masă. Şi-a dat demisia, el nu mai este preşedinte. (…) Era într-o funcţie publică. Nu cunosc detaliile, vă mărturisesc că nu am urmărit cu foarte mare atenţie. A fost evaluată această numire, am aplicat toate procedurile de evaluare a candidaturii. Nu am avut această informaţie legată de falsul în privinţa diplomei. Şi am înţeles că e vorba de toate diplomele”, a precizat premierul, la finalul unei vizite efectuate la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, potrivit Agerpres.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice-I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au percheziționat casa din Râmnicu Vâlcea a lui Baranga într-un dosar de înșelăciune, după ce și-a falsificat diploma de Bacalaureat.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori.

Baranga este audiat sâmbătă la sediul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acesta și-a înaintat demisia joi la Ministerul Finanțelor Publice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro