Sari direct la conținut

Orban: Inima României, Bucureşti, a fost băgată aproape în stop cardiac de către o administraţie incompetentă

HotNews.ro
Orban: Inima României, Bucureşti, a fost băgată aproape în stop cardiac de către o administraţie incompetentă

Preşedintele Partidul Naţional Liberal, Ludovic Orban, a acuzat administraţia Capitalei din ultimii 12 ani de incompetenţă şi şi-a exprimat convingerea că reprezentanţii PNL la alegerile locale reprezintă soluţia „solidă, serioasă, competentă şi benefică” pentru Bucureşti, transmite Agerpres..

„Vom câştiga Bucureştiul, cu o singură condiţie: fiecare dintre dvs. să înţeleagă că PNL nu sunt eu, preşedintele partidului. PNL nu e Violeta Alexandru sau Robert Sighiartău. (…) Singurul lucru pe care trebuie să îl facem este ca fiecare dintre noi să fim implicaţi în următoarele luni care vin în această campanie de convingere a bucureştenilor că nu există altă soluţie solidă, serioasă, competentă, benefică pentru Bucureşti, decât PNL şi candidaţii PNL în alegerile locale. Bucureşti, ca şi România, nu se pot dezvolta cu adevărat decât în baza experienţei, viziunii, devotamentului faţă de interesul public, în baza respectului faţă de demnitatea fiecărui individ”, a spus el, în cadrul conferinţei de alegeri a PNL Bucureşti.

Orban a adăugat că problemele Capitalei nu pot fi rezolvate cu „bairamuri, lefuri nesimţite în nişte societăţi care căpuşează” banul public.

„Bucureşti este inima României. Dacă inima suferă de aritmii sau se opreşte din bătaie sau dacă nu transmite un sânge oxigenat, dacă nu transmite sângele în tot corpul, tot corpul are de suferit. Acesta este adevărul. Astăzi nu numai bucureştenii suferă, ci şi România suferă, pentru că inima României a fost băgată aproape în stop cardiac de către o administraţie incompetentă, coruptă, iresponsabilă, care şi-a bătut joc de fiecare bucureştean în ultimii – nu patru ani de zile – ci 12 ani de zile. Aproape nimic din ceea ce ar trebui să se întâmple pentru binele bucureştenilor nu s-a întâmplat. (…) Acţiunea administraţiei trebuie să plece de la nevoile oamenilor şi, mai ales, trebuie să găsească acele soluţii potrivite pentru a rezolva aceste nevoi reale ale oamenilor. Iar aceste nevoi nu pot fi rezolvate cu bairamuri, lefuri nesimţite, în nişte societăţi care căpuşează banul public prin subvenţii care sunt acordate tot pentru a sifona banul public către clientela politică şi cu resurse aruncate pe apa Dâmboviţei”, a spus liderul PNL.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro