Orban vs. Cîțu: cine a câștigat prima rundă a cursei pentru șefia PNL / Imaginea momentului în lupta pentru putere din partid, la finalul alegerilor din organizații
Alegerile interne pentru șefia organizațiilor s-a încheiat, dar bătălia pentru șefia PNL intră într-o nouă etapă și anume, negocierea la bucată a voturilor delegaților. Prima victorie îi aparține premierului Florin Cîțu care are susținerea declarată a 28 de lideri de organizații din 48, în timp ce Ludovic Orban are alături 15 lideri fideli.
Situația este departe de a fi clară când vine vorba de susținerea candidaților de către delegații care vor vota la congresul din 25 septembrie. Mai exact, o parte dintre liderii de organizații nou aleși nu pot controla votul delegaților. Cele mai clare exemple sunt organizațiile Iași, Teleorman și Botoșani unde liderii și-au anunțat susținerea pentru premierul Florin Cîțu, dar organizațiile sunt fidele lui Ludovic Orban.
Organizațiile rămase fidele lui Ludovic Orban sunt Argeș, Brașov, Brăila, Bistrița, Caraș Severin, Dâmbovița, Vrancea, Vâlcea, S1, S3, S5, Tulcea, Diaspora, Harghita și Covasna.
În mai puțin de o lună șefii a cinci organizații care și-au anunțat susținerea pentru Ludovic Orban au sărit în barca lui Florin Cîțu. Este vorba de liderii Eugen Pirvulescu (Teleorman), George Stîngă (Galați), Gabriel Avramescu (Buzău), Costel Șoptică (Botoșani) și Vetuța Stănescu (Hunedoara).
La capitolul organizații care îl susțin pe Florin Cîțu se numără Cluj, Suceava, Neamț, Vaslui, Dolj, Gorj, Mehedinți, Sălaj, Sibiu, Timiș, Prahova, Ilfov, Olt, Hunedoara, Mureș, sector 2, sector 4 și sector 6.
De asemenea, organizații mari ca Bihor, Constanța, Arad și Giurgiu au rămas indecise.
Lista noilor lideri de organizații PNL:
1. Galați George Stângă (Cîțu)
2. Buzău – Gabriel Avramescu (Cîțu)
3. Bacău – Mircea Fechet (Cîțu)
4. Botoșani – Costel Șoptică (Cîțu)
5. Iași – Alexandru Muraru (Cîțu)
6. Neamț – George Lazăr (Cîțu)
7. Suceava – Gheorghe Flutur (Cîțu)
8. Vaslui – Nelu Tătaru (Cîțu)
9. sector 1 – Sebastian Burduja (indecis)
10. sector 2 – Monica Anisie (Cîțu)
11. sector 3 – Antonel Tănase (Orban)
12. sector 4 – Pavel Popescu (Cîțu)
13. sector 5 – Dan Meran (Orban)
14. sector 6 – Ciprian Ciucu (Cîțu)
15. Teleorman – Eugen Pirvulescu (Cîțu)
16. Dolj – Ștefan Stoica (Cîțu)
17. Gorj – Dan Vîlceanu (Cîțu)
18. Mehedinți – Virgil Popescu (Cîțu)
19. Olt Liviu Voiculescu (Cîțu)
20. Vâlcea – Cristian Buican (Orban)
21. Ilfov – Hubert Tuma (Cîțu)
22. Bihor -Ilie Bolojan (indecis)
23. Cluj – Daniel Buda (Cîțu)
24. Maramures – Ionel Bogdan (Cîțu)
25. Călărași – Ciprian Pandea (Cîțu)
26. Ialomița – Dragoș Soare (Cîțu)
27. Giurgiu – Dan Motreanu (indecis)
28. Constanța – Bogdan Huțucă (indecis)
29. Arad – Gheorghe Falcă (indecis)
30. Caraș Severin – Marcel Vela – (Orban)
31. Hunedoara – Vetuța Stănescu (Cîțu)
32. Bistrița- Ioan Turc (Orban)
33. Argeș – Adrian Miuțescu (Orban)
34. Dâmbovița – Virgil Guran (Orban)
35. Diaspora – Viorel Badea (Orban)
36. Sibiu – Raluca Turcan (Cîțu)
37.Mures- Ciprian Dobre (Cîțu)
38 Harghita – Sebastian Buzilă (Orban)
39. Covasna – Olimpiu Floroian (Orban)
40. Alba- Ionel Dumitrel (Cîțu)
41. Vrancea – Cătălin Toma (Orban)
42. Brașov- Adrian Vestea (Orban)
43. Timiș- Alin Nica (Cîțu)
44. Prahova- Iulian Dumitrescu (Cîțu)
45. Brăila – Alexandru Popa (Orban)
46. Tulcea- Ștefan Ilie (Orban )
47. Sălaj – Lucian Bode (Cîțu)
48 . TNL Tineretul Național Liberal
O nouă bătălie în PNL – negocierea la bucată a voturilor
După finalizarea alegerilor din organizații începe o nouă etapă și anume negocierea voturilor delegaților care vor participa la congres. Potrivit statutului, președintele partidului și noua structură centrală vor fi deciși de 5000 de delegați care vor vota la congresul din 25 septembrie.
Din cei 5000 de delegați 1250 sunt oamenii din eșalonul 3 ai partidului și anume primarii care au o influență considerabil mai mare decât cea a liderilor de organizații. Aici actualul președinte PNL, Ludovic Orban, are un avantaj în fața premierului pentru că îi cunoaște baza partidului.
De partea cealaltă, premierul Florin Cîțu a încercat să-i cucerească pe primari acordându-le o atenție specială în ultima perioadă. Un exemplu în acest sens este anunțul făcut de șeful guvernului care spunea că va da bani de la buget pentru drumuri comunale pentru primăriile care nu au putut accesa fonduri europene sau lua finanțare prin PNRR.
De asemenea, o treime din banii prevăzuți pentru rectificarea bugetară au fost puși de Florin Cîțu la bugetul Ministerului de Finanțe, secțiunea acțiuni generale, unde este inclus Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului. Mai exact acei bani pe care premierul îi are la dispoziție pentru a-i direcționa către primării.
Reamintim că în interiorul PNL au avut loc în perioada iunie-august alegeri pentru organizațiile județene. Apoi există o perioadă de 45 de zile, între data de 10 august şi data Congresului – 25 septembrie, pentru campania de prezentare a moţiunilor şi de susţinere a uneia sau alteia dintre moţiuni.
Congresul se va desfăşura în data de 25 septembrie la Bucureşti, pe parcursul unei singure zile. Desfăşurarea congresului va fi cu 5.000 de delegaţi, dintre care 493 sunt delegaţi de drept, restul sunt delegaţi aleşi după norma de reprezentare, conform statutului, au stabilit participanţii la Consiliul Naţional.