Sari direct la conținut

Orchestra Nationala de Tineret a Portugaliei la Vara Magica 2016 la Ateneul Roman

HotNews.ro
Orchestra Nationala de Tineret a Portugaliei, Foto: Afis concert
Orchestra Nationala de Tineret a Portugaliei, Foto: Afis concert

La începutul lunii august, Festivalul „Vara Magică” are ca invitată la Ateneu o prestigioasă orchestră de tineret din străinătate, mai precis Orchestra Naţională de Tineret a Portugaliei, continuând astfel tradiția de a aduce în fața publicului din România cele mai valoroase orchestre de tineret din lume.

După ce va susține un prim concert la Sinaia, Jovem Orquestra Portuguesa va evolua în București la Ateneul Român pe 3 august de la ora 19.30, când va interpreta sub bagheta dirijorului Pedro Carneiro un program pe cât de spectaculos pe atât de dificil pretențios ce conține Simfonia a V-a de Beethoven și Simfonia a V-a de Șostakovici.

Orchestra de Tineret a Portugaliei s-a înființat în 2010, sub îndrumarea lui Pedro Carneiro – director artistic și muzician de renume internațional – care alături de echipa sa și cu susținerea Linklaters au înființat formația cu scopul de a oferi tinerilor muzicieni oportunitatea de a studia și de a interpreta într-un ansamblu profesionist. Instrumentiștii Orchestrei de Tineret a Portugaliei studiază cu muzicieni din Orchestra de Cameră a Portugaliei și artiști invitați. Ansamblul s-a dezvoltat numeric ajungând treptat de la o componență restrânsă la o orchestră simfonică, ca majoritatea orchestrelor de tineret din Europa.

Orchestra de Tineret a Portugaliei prezintă cele două concerte de debut din România, cu susținerea EFNYO și a Orchestrei Române de Tineret. Ansamblul este invitat să concerteze din nou la Festivalul Internațional Young Euro Classic în anul 2017, iar până atunci va susține de asemenea numeroase concerte în Portugalia.

Tânărul dirijor Pedro Carneiro, consacrat inițial ca percuționist, s-a dedicat În ultimul timp dirijatului, contribuind la înființarea Orchestrei de Cameră Portugheze în anul 2007, unde are rolul de director artistic și dirijor principal, ansamblu care a devenit “Orchestra in Residence” al Centro Cultural de Belém din Lisabona, desfășurând o stagiune proprie, turnee naționale și internaționale.

Lanto Communication organizează a cincea ediţie a Festivalului “Vara Magică” la Ateneul Român din Bucureşti între 13 iulie şi 24 august 2016, concertele fiind organizate în fiecare săptămână şi având pe afiş Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Tineret a Portugaliei, Orchestra Sinfonietta si Orchestra Junior, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini.

Orchestra de Tineret a Portugaliei (JOP – Jovem Orquestra Portuguesa)

(2010-2016)

Orchestra de Tineret a Portugaliei face parte din proiectul Orchestra de Cameră a Portugaliei care s-a înființat în anul 2007 din dorința de a reuni cele mai bune orchestre de cameră din lume. Primul concert al ansamblului cameral a avut loc la Centro Cultural de Belém din Lisabona, iar debutul internațional a avut loc la City of London Festival în anul 2010. Partenerii privați ai acestui proiect au fost: Everis, Linklaters, PwC și Calouste Gulbenkian Foundation.

În anul 2010, Pedro Carneiro – director artistic și muzician de renume internațional – alături de echipa sa și cu susținerea Linklaters au înființat Orchestra de Tineret a Portugaliei cu scopul de a oferi tinerilor muzicieni oportunitatea de a studia și de a interpreta într-un ansamblu profesionist. Instrumentiștii Orchestrei de Tineret a Portugaliei studiază cu muzicieni din Orchestra de Cameră a Portugaliei – Pedro Carneiro – și artiști invitați precum: Heinrich Schiff și Ruth Killius. Ansamblul s-a dezvoltat numeric ajungând treptat de la o componență restrânsă la o orchestră simfonică.

Din anul 2010 Orchestra de Tineret a Portugaliei participă la cel mai important festival de muzică clasică din Portugalia – Dias da Música em Belém din Lisabona. Ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO, fapt ce a susținut calitatea și progresul acestuia, iar din anul 2014 face parte din programul MusXchange.

Debutul internațional al Orchestrei de Tineret a Portugaliei a avut loc în anul 2014 la Stadthalle – Feestsaal, Kongress Palais Kassel și a continuat cu un concert aclamat de presa internațională susținut la Festivalul Internațional Young Euro Classic de la Konzerthaus Berlin.

Pedro CARNEIRO s-a născut în Lisabona în anul 1975. Provine dintr-o familie de artiști, tatăl fiind prim trompetist al Orchestrei Simfonice Radio și mama actriță. De mic a studiat pianul, violoncelul și trompeta dar a fost fascinat de percuție: de bogăția sonoră a timbrului, de diversitatea instrumentelor și a invențiilor acustice; având o afinitate pentru muzică, dirijat și compoziție. A fost admis la Conservatorul Național din Lisabona la vârsta de 12 ani, continuând studiul percuției la Guildhall School of Music and Drama din Londra alături de David Corkhill și cursul de dirijat alături de Alan Hazeldine. Mai târziu a studiat dirijatul la clasa lui Emilio Pomàrico la Scuola Civica din Milano.

În prezent, Pedro Carneiro este unul dintre cei mai apreciați interpreți percuționiști din lume, de asemenea fiind foarte prezent în postura de dirijor și compozitor. Pasiunea sa pentru muzică, virtuozitatea instrumentală și energia emoțională a inspirat compozitori contemporani care i-au dedicat lucrări. A interpretat peste 100 de prime audiții colaborând cu muzicieni de prestigiu. Un entuziast interpret de muzică de cameră, Carneiro a comandat, interpretat și înregistrat numeroase lucrări noi scrise pentru formula de cvintet de marimba și cvartet de coarde alături de ansambluri din Tokyo, Arditti, Shanghai, Noua Zealandă și Chilingirian.

Interpretează și înregistrează alături de numeroase orchestre de pretutindeni precum: Los Angeles Philharmonic, Helsinki Philharmonic, Vienna Chamber Orchestra, Swedish Chamber Orchestra, Seattle Symphony, Leipzig Radio Symphony, English Chamber Orchestra, São Paulo State Symphony, BBC National Orchestra of Wales. De asemenea, este prezent în dubla ipostaza de solist și dirijor.

Dedicat intru totul profesiei sale, Pedro Carneiro contribuie la înființarea Orchestrei de Cameră Portugheze în anul 2007, unde are rolul de director artistic și dirijor principal. În scurt timp acest ansamblu foarte apreciat devine “Orchestra in Residence” al Centro Cultural de Belém din Lisabona, desfășurând o stagiune proprie, turnee naționale și internaționale.

Muzicianul portughez este și un inventator pasionat: el a creat multe accesorii muzicale inovatoare care sunt utilizate de percuționiști din întreaga lume; este un improvizator pasionat care susține multe spectacole experimentale folosind adesea muzică electronica live și tehnologie de ultimă generație.

Discografia sa amplă include mai multe înregistrări premiate și include recitaluri solo, de muzică de cameră și de concert realizate la case de discuri celebre precum: ECM, Zigzag Territoires, Rattle, Stradivarius.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro