Orchestra Nationala Radio invitata sa cante Enescu la Shanghai Spring International Music Festival 2013
Muzica lui Enescu va rasuna in concertul special oferit de Orchestra Nationala Radio la Shanghai vineri, 17 mai într-una dintre cele mai reprezentative instituţii culturale din China şi din întreaga lume: Shanghai Oriental Art Center, scenă inaugurată în 2005 printr-un concert susţinut de Filarmonica din Berlin. Evenimentul face parte din festivalul internaţional denumit Shanghai Spring International Music Festival.
Sărbătoarea muzicală este organizată (într-o formă diferită) încă din 1960, constituind manifestarea de acest gen cu cea mai lungă tradiţie şi cu cea mai lungă durată per ediţie (21 de zile) dintre evenimentele lansate după înfiinţarea Republicii Populare Chineze.
Ediţia din acest an este una aniversară şi poartă numărul 30, datele între care se desfăşoară întregul festival fiind 28 aprilie – 18 mai 2013. Pe parcursul a 21 de zile, publicul iubitor de muzică şi de dans va avea ocazia să asiste la Shanghai, în diferite teatre ale metropolei, la 52 de spectacole şi concerte, o îmbinare de program muzical cu lucrări coregrafice. Ediţia din acest an va reuni ansambluri artistice importante din peste zece ţări ale lumii, ca Franţa, Germania, Cehia, Anglia, România ş.a. care vor interpreta partituri ale ţării de provenienţă, dar şi lucrări vestite în spaţiul chinez.
Participarea la această sărbătoare a muzicii face parte dintre evenimentele speciale dedicate împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Radio România şi de la naşterea Orchestrei Naţionale Radio. De asemenea, momentul reprezintă o frumoasă continuare după concertul susţinut de ONR cu trei ani în urmă – în iulie 2010 – cu ocazia Expoziţiei Universale de la Shanghai, în cadrul Zilei României.
Întregul eveniment se va desfăşura sub bagheta unuia dintre cei mai importanţi muzicieni români ai momentului: Tiberiu Soare, dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. Va fi prezentat publicului un frumos repertoriu care aduce în prim plan creaţiile enesciene: Rapsodia Română nr. 1 – o superbă esenţializare a motivelor muzicale specific româneşti – şi Simfonia nr. 1. Programul va fi completat de Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Brahms, interpretat la premiera absolută din 1881 de compozitor însuşi, solistă fiind de această dată pianista Xie Jingxian, originară chiar din Shanghai.
Surpriza serii, care va încununa demonstraţia de virtuozitate a orchestrei, va fi constituită de celebra lucrare « CIOCÂRLIA », una dintre cele mai populare piese româneşti în rândul publicului chinez, cu participarea violonistului Gabriel Croitoru, care are privilegiul de a cânta pe vioara pe care a cântat însuşi George Enescu, instrument construit de celebrul lutier Guarneri, pus la dispoziţia sa de Muzeul Naţional „George Enescu”.
Participarea Orchestrei Naţionale Radio la Shanghai Spring International Music Festival este susţinută de Radio România şi beneficiază de sprijinului acordat de Autoritatea Naţională pentru Turism din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Institutul Cultural Român şi Ministerul Afacerilor Externe.