Orchestra Română de Tineret în patru festivaluri internaționale la Sinaia, București, Berlin și Dobbiaco, între 7 și 12 august
Patru festivaluri internaționale în mai puțin de o săptămână reprezintă un adevărat record pentru Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal, care se va concretiza în patru concerte programate între 7 și 12 august, la Sinaia, București, Berlin și Dobbiaco.
In seria de evenimente ale lunii din cadrul Festivalului „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia, deschisă de Orchestra Națională de Tineret a Germaniei și Orchestra Națională de Tineret a Spaniei, pe 7 august este așteptat cu nerăbdare la Sala Casino concertul Orchestrei Române de Tineret dirijat de Cristian Mandeal, cu un program Dediu, Brahms, Șostakovici, concert ce este primul dintr-o serie de patru care vor aduce orchestra ce aniversează 10 ani de existență, alături de mentorul ei, Cristian Mandeal, pe scene din Sinaia, București, Berlin și Dobbiaco.
„Deși tânără, vârsta de 10 ani a orchestrei îi dă un nou prestigiu și în același timp obligă. Se spune, pe drept cuvânt, că a te afirma este greu, dar încă și mai greu este a te menține. În ultimii ani, această orchestră s-a impus ca un nou reper cultural al României cu valoare de brand național, pornind de la inițiativa extraordinară a lui Marin Cazacu S-au perindat trei generații de tineri muzicieni de pe tot cuprinsul țării, într-un număr impresionant de aproximativ 1000 de instrumentiști ce și-au completat și perfecționat abilitățile interpretative individuale, învățând în paralel să se exprime plenar în cadrul riguros impus de apartenența la o colectivitate superioară. Mi-e greu să pretind că după 10 ani am fi intrat într-o nouă etapă. Orchestra se naște și renaște fără întrerupere, noile generații înlocuindu-le rapid pe cele devenite între timp mature. Lucrul este fără de sfârșit și fără o finalitate vizibilă. Nu te poți pensiona ca membru al unei orchestre de tineret. Scopul acesteia este să creeze noi și noi eșaloane de instrumentiști bine pregătiți pentru o viitoare carieră într-o orchestră profesionistă, aducând în cadrul acestora nu doar un aport artistic superior, dar și o nouă mentalitate, mai sănătoasă față de trecut, privitoare la calitatea și obligațiile unui instrumentist de orchestră.”, declara Cristian Mandeal.
Programul de la Sinaia, din 7 august, din cadrul Festivalului „Enescu și muzica lumii” va cuprinde Levante de Dan Dediu, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Brahms, solistă Oxana Corjos și Simfonia a XI-a de Șostakovici. La București, pe 8 august, în Festivalul internațional „Vara magică”, de la ora 19.30, la Ateneul Român, Orchestra Română de Tineret va prezenta aceeași lucrare de Dan Dediu, Levante, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Beethoven cu Mihai Ritivoiu și Simfonia a XI-a de Șostakovici.
Orchestra Română de Tineret revine în seara de 9 august, pe scena Festivalului Young Euro Classics pe scena de la Konzerthaus, Berlin, în formula Cristian Mandeal – Mihai Ritivoiu, cu programul prezentat cu o zi în urmă, la București. Un alt eveniment internațional important care a invitat orchestra în această vară este Festivalul „Alto Adige” de la Dobbiaco, în contextul căruia, pe 12 august, Orchestra Română de Tineret va prezenta Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Brahms, solistă Oxana Corjos și aceeași Simfonia a XI-a de Șostakovici.
Așadar, o călătorie artistică la patru festivaluri internaționale între 7 și 12 august, la Sinaia, București, Berlin și Dobbiaco pentru Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal la aniversarea a 10 ani petrecuți împreună.