Sari direct la conținut

Orchestra Română de Tineret şi Cristian Mandeal fac 'Iarna magică' la Ateneul Roman

HotNews.ro
Orchestra Română de Tineret: Foto Virgil Oprina, Foto: Tinerimea Romana
Orchestra Română de Tineret: Foto Virgil Oprina, Foto: Tinerimea Romana

Tradiţionalul concert “Iarna Magică”, va avea loc anul acesta pe 22 decembrie, de la ora 19, fiind organizat de Lanto Communication în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, la Ateneul Român, unde Orchestra Română de Tineret va fi condusă de Cristian Mandeal. Concertul va fi transmis în direct de radioul şi televiziunea publică.

Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, solistă soprana Diana Țugui va interpreta un program plin de culoare ce va cuprinde : Theodor Rogalski – Trei dansuri românești, Leo Delibes – Les Filles de Cadix (solistă Diana Țugui), Camille Saint-Saens – Bacchanale, Pietro Mascagni – Intermezzo din Cavaleria rusticana, Johannes Brahms – Dans ungar nr. 6, Eugen Doga – Vals, Geronimo Gimenez – La Boda de Luis Alonso, Aleksandr Borodin – Dansurile polovțiene, Franz Lehar – Meine Lippen, sie kussen so heiss (solistă Diana Țugui), Georges Bizet – Farandole din Suita nr. 2 „Arleziana”, Giacomo Puccini – Aria O mio babbino caro (solistă Diana Țugui) şi P.I. Ceaikovski – Uvertura 1812.

Asadar, sambata 22 decembrie, puteti petrece o seara de iarna sub magia muzicii la Ateneul Roman.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro