Organizația Mondială a Sănătății consideră ''fezabil'' un vaccin împotriva COVID-19 la începutul anului 2021
Directoarea departamentului de sănătate publică din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Maria Neira, consideră „fezabil” un vaccin împotriva COVID-19 la începutul anului 2021 şi a cerut ca acesta să fie fabricat şi distribuit „în mod echitabil”, relatează EFE, potrivit Agerpres.
„Data (de omologare a vaccinului, n.r.) va fi la începutul anului viitor. Cei mai optimişti spun că va fi la sfârşitul acestui an. Măcar să aibă dreptate”, a spus Maria Neira în videoconferinţa „COVID-19: la răscrucea OMS”, organizată de Barcelona Tribuna.
Potrivit acesteia, „este fundamental să se dezvolte un vaccin, dar şi ca fabricarea şi distribuirea lui să se facă echitabil”. OMS are sarcina de „a coordona şi a arbitra” cursa pentru obţinerea acestui vaccin, a adăugat Neira.
Potrivit responsabilei OMS, „nu vor beneficia doar ţările care au plătit”, amintind că vor exista subvenţii şi aporturi ale unor donatori pentru cei aflaţi în situaţii precare ce le limitează accesul la vaccin. „Şi toate acestea vor fi făcute cu beneficii financiare clare pentru centrele farmaceutice”, a precizat Neira.
La întrebarea despre reizbucnirea unui focar în China, ea a explicat că se investighează şi că se va comunica „ceea ce se va afla”.
Despre posibilitatea unei reizbucniri globale a pandemiei, Maria Neira şi-a exprimat speranţa ca un astfel de fenomen să nu mai aibă loc, dar a insistat asupra normelor stricte de protecţie. „Să ne aşteptăm la ceea ce este mai rău, pentru ca apoi să fie mai bine”, a precizat ea.
Întrebată dacă OMS a reacţionat tardiv la pandemie, Maria Neira a precizat că, în momentul declarării oficiale a epidemiei în China, în restul lumii existau doar 80 de cazuri confirmate şi niciun deces. Ea a argumentat că atunci nu era o pandemie cu potenţial global şi că, în acest sens, „nu s-a reacţionat târziu”.
După alerta din China, a continuat ea, restul lumii a avut două luni şi jumătate „pentru a se pregăti şi a răspunde”, ţinând cont de „măsurile excepţionale” luate de Beijing, pe care unii le-au considerat inclusiv „totalitare”.
Maria Neira consideră că guvernul chinez „nu a ascuns nimic” şi este de părere că dacă ar fi făcut acest lucru „sistemul l-ar fi descoperit”.