Sari direct la conținut

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews.ro
Radu Duda , Foto: AGERPRES
Radu Duda , Foto: AGERPRES

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.

Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului, cu binecuvântarea patriarhului Daniel, va oficia slujba de reînhumare cu începere de la ora 12:00. Mormântul principelui regent Nicolae va fi lângă cel al fratelui său mai mare, regele Carol al II-lea, în pridvorul noii Catedrale.

La ceremonia militară şi religioasă, Custodele Coroanei va fi reprezentat de principele Radu. Vor lua parte reprezentanţi ai Guvernului, ai Armatei, ai societăţii civile, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale.

Sursa citată reaminteşte că Guvernul a aprobat la începutul acestui an, în urma demersurilor Casei Majestăţii Sale, aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale celui de-al doilea fiu al regelui Ferdinand Întregitorul şi al reginei Maria, dar şi ale soţiei sale, Ioana Doletti.

***

Principele Nicolae al României s-a născut la Castelul Pelişor din Sinaia, la 3 august 1903, fiu al principelui moştenitor Ferdinand şi al principesei moştenitoare Maria. Principele Nicolae a fost botezat de către Împăratul Rusiei, Nicolae al II-lea.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Casei Regale, mama sa, viitoarea regină Maria, îl descria astfel în copilărie: „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (…) Unchiul (Regele Carol I; n.n) îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări (…) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (…) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos, deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă”.

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. Începând de la vârsta de 16 ani (1919) el a studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Henri Peter Hansell, care se ocupase şi de educaţia Principelui de Wales (viitorul Rege Edward al VIII-lea). A făcut, de asemenea, începând din anul 1923, un stagiu militar în Marina Regală Britanică, devenind ofiţer. A rămas în Marea Britanie până în anul 1926.

A depus jurământul ca prim-regent al României pe 20 iulie 1927, la vârsta de 23 de ani. A fost regent până la 8 iunie 1930, când tronul a fost preluat de fratele său, regele Carol al II-lea. Ulterior, a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii.

S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost însă recunoscută de Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana, relatează Casa Regală.

Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954 Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela.

Principele Nicolae s-a întâlnit în exil cu Regele Mihai şi Regina Ana o singură dată, în Elveţia. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de 74 de ani, şi a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soţie. (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro