Skip to content
Conferința de presă a premierului României organizată la Palatul Victoria, în București, 2 septembrie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea
UPDATE

Măsurile în criza carburanților, adoptate de Guvernul Bolojan. Restricţii privind marja de profit şi exporturile / Până când vor fi în vigoare

Ordonanța adoptată joi de guvern prevede plafonarea adaosului comercial la nivelul mediei din 2025 pentru întreg lanțul – de la rafinare, la vânzare, exporturi de motorină și țiței doar cu acordul autorităților și amenzi de până la 10% din cifra de afaceri pentru cei care nu vor respecta aceste reguli.

Măsurile adoptate prin declararea stării de criză pe piaţa combustibililor vor fi în vigoare în perioada 1 aprilie – 30 iunie, cu posibilitatea de prelungire.

Un nou set de măsuri în criza combustibilului ar urma să fie anunţat săptămâna viitoare, Guvernul analizând acum scăderea accizei la carburanți.

Ce prevede Ordonanța carburanților

Guvernul a anunțat perioada de aplicare a acestor măsuri poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză”. Impactul implementării actului normativ va fi evaluat periodic pentru a permite ajustarea măsurilor, în funcție de evoluțiile pieței.

Ordonanța de Urgență adoptată astăzi de Guvernul Bolojan stabilește, în principal, următoarele măsuri:

  • Se limitează adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic. Excepție fac exporturile și livrările intra-comunitare. „Măsura are în vederea descurajarea unui posibil comportament inadecvat al operatorilor economici şi al unor potențiale tendințe de speculă, care ar conduce la creșteri nejustificate de preț la aceste produse”. Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum și calculul care a determinat valoarea, se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Modalitatea de comunicare se stabilește prin ordin al președintelui ANAF emis în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. În termen de 5 zile de la data publicării ordinului președintelui ANAF, operatorii economici comunică valoarea medie anuală a adaosului comercial.
  • În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării.
  • Se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție. „Aplicarea acestei măsuri conduce la evitarea riscului ca operatorii economici să întâmpine dificultăți în asigurarea simultană a volumelor necesare de carburanți și a respectării cerințelor privind conținutul de biocarburant, fapt care ar conduce la disfuncționalități în aprovizionarea pieței interne”.
  • Pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerului de resort. Mai exact, pe durata situației de criză încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină si țiței se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei. Obținerea unui acord prealabil pentru realizarea exporturilor/vânzărilor intracomunitare de motorină si țiței este determinată de existența unui dezechilibru structural la nivelul pieței naționale a produselor petroliere, caracterizat printr-un excedent de benzină și un deficit de motorină. Această condiție va fi ulterior reglementată printr-o procedură de emitere a acordului respectiv prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului și ministrului energiei.
  • Exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancționate cu amendă între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.

Ordonanța de Urgență conține și unele modificări privind piața gazelor naturale.

Scopul acestora este, potrivit Guvernului, de:

  • Eliminare a ambiguităților juridice și a riscului de interpretare neunitară;
  • Asigurarea delimitării corecte a atribuțiilor instituțiilor publice;
  • Evitarea unor disfuncționalități în implementarea mecanismului de alocare a gazelor naturale;
  • Prevenirea apariției unor dezechilibre între participanții la piață;
  • Reducerea riscului de litigii generate de aplicarea neclară a prevederilor legale
  • În lipsa acestor intervenții legislative, ar fi existat riscuri privind asigurarea continuității în aprovizionarea consumatorilor și blocaje operaționale în piața gazelor naturale.

Principalele modificări cu privire la gazele naturale sunt:

• Instituirea unui mecanism clar de repartizare proporțională a cantităților disponibile, în funcție de consumul estimat al clienților fiecărui furnizor;

• Introducerea unor prevederi detaliate privind defalcarea cantităților pe categorii de consum;

• Stabilirea unor reguli explicite de calcul, inclusiv: determinarea stocurilor minime, calculul diferențelor între consumul estimat și cantitățile alocate, recalcularea cantităților în funcție de evoluția consumului;

• Reglementarea unui mecanism de recalculare și ajustare periodică, pe baza datelor transmise de operatorii din piață;

• Instituirea unor obligații privind transmiterea și actualizarea datelor între producători, furnizori și autoritățile competente.

Actul normativ adoptat de Guvern instituie și un mecanism de verificare a aplicării acestor prevederi de către instituțiile statului, iar, în cazul constatării încălcării măsurilor, un set de contravenții care vor fi puse în aplicare.

Astfel, pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, operatorii economici, persoane fizice sau juridice, au obligația de a transmite lunar Consiliului Concurenței, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Ministerului Energiei, în cel mult 20 zile calendaristice de la încheierea lunii de raportare, rapoarte privind modul de aplicare a prevederilor atului normativ, inclusiv date și informații referitoare la prețurile practicate.

La nivelul Guvernului, grupul de lucru constituit în scopul identificării și promovării soluțiilor de protecție a cetățenilor și economiei în contextul crizei carburanților va continua să monitorizeze situația internațională și să propună noi măsuri adaptate conjuncturii globale.

Ministru: „Este primul pas către reglementarea preţurilor pe piaţa combustibililor”

După ședința de guvern, ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a preluat pe Facebook o informare a vicepremierului Tánczos Barna despre prevederile ordonanței și a anunțat că UDMR continuă să solicite limitarea preţurilor.

„Decizia actuală este primul pas către reglementarea preţurilor pe piaţa combustibililor, care previne vânzările speculative şi speculaţiile şi introduce, practic, o interdicţie la export, pentru ca o cantitate mai mare din combustibilul produs de rafinăriile naţionale să rămână în ţară. În acelaşi timp, se poate reduce conţinutul de biocombustibil al benzinei, ceea ce înseamnă un preţ mai mic. UDMR susţine în continuare că sunt necesare intervenţii suplimentare şi limitarea preţurilor. Vom continua discuţiile în cadrul coaliţiei pentru a putea adopta măsuri suplimentare care să ţină sub control preţurile la benzinării”, a afirmat vicepremierul Tánczos Barna.

Trei tipuri de amenzi pentru companiile care nu respectă regulile

HotNews a obținut proiectul de ordonanță de urgență, care introduce mai multe schimbări față de varianta pe care CES a dat aviz nefavorabil cu o zi în urmă.

O primă schimbare vizează durata situației de criză pe piața carburanților. Aceasta va fi declarată doar „până la data de 30 iunie 2026, inclusiv”. Acesta durată poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză.

În varianta anterioară, situația de criză era declarată pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea de a fi prelungită succesiv cu câte 3 luni.

O altă schimbare este legată de limitarea adaosului comercial la carburanți:

„Pe perioada cuprinsă între 1 aprilie 2026 și 30 iunie 2026, valoarea medie a adaosului comercial pentru benzină și motorină in segmentul Rafinare și Vânzare en-gros si cu amănuntul, exceptând exporturile si livrările intra-comunitare, este limitată la cel mult valoarea medie anuală a adaosului comercial practicat pentru aceste produse în anul 2025 de către fiecare operator economic care importă, produce benzina si motorina, distribuie și/sau comercializează aceste produse.

Pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (1) înființați în cursul anului 2025, cu activitate mai mică de 12 luni calendaristice, adaosul comercial este limitat la cel mult valoarea medie a adaosului comercial practicat corespunzător perioadei de activitate desfășurate în anul 2025”, prevede noul proiect de OUG.

În varianta anterioară adaosul comercial era limitat la cel mult 50% din media adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic care importă, distribuie și/sau comercializează astfel de produse.

În privința amenzilor, noul proiect de OUG prevede că aplicarea unor adaosuri comerciale peste limita prevăzută va fi considerată contravenție și se va sancționa cu amendă curpinsă între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării.

Alte amenzi vor fi aplicate pentru operatorii economici care efectuează operațiuni de export sau a livrări intracomunitare de motorină și țiței fără prezentarea acordului prealabil scris emis de către Ministerul Economiei și Ministerul Energiei. În acest caz, se aplică amenzi între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.

Dacă aceste două categorii de amenzi erau și în varianta avizată de CES, în proiectul de OUG aflat pe masa Guvernului au fost introduse și alte sancțiuni.

Vor fi considerate contravenții nerespectarea de către operatori a obligației de a transmite către ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței date și informații referitoare la prețurile practicate, precum și furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informațiilor şi documentelor solicitate de cele trei instituții de control.

În acest caz, se vor aplica amenzi între 0,1% și 0,5% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării.

Adoptarea Ordonanței proiectului a fost amânată succesiv în ultimele 48 de ore: ședința de marți a fost suspendată în așteptarea avizului, iar miercuri CES a transmis oficial un document de 13 pagini prin care respinge măsurile propuse.

Ce spune Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că se lucrează „serios” la măsuri de sprijin, precizând că statul își asumă partea de responsabilitate. 

„Veniturile suplimentare obţinute din TVA, ca urmare a scumpirilor carburanţilor, nu vor rămâne la buget, ci vor fi introduse într-o schemă de finanţare care să atenueze impactul creşterii preţurilor”, a spus Bolojan.

Pentru a susține sectoarele critice, Guvernul a prelungit schemele de sprijin, impactul financiar fiind de peste 1 miliard de lei. În cazul transportatorilor, s-a decis majorarea sumelor acordate sub forma rambursării unei părţi din acciză.

Executivul a precizat că, odată cu aprobarea bugetului, vor fi asigurate fluxurile de plăţi „astfel încât să fie recuperate întârzierile la decontare semnalate de organizaţiile patronale”.

Criticile CES

Consiliul Economic și Social avertizează că plafonarea adaosului comercial reprezintă o intervenție majoră în mecanismele economice. Deși obligatoriu în procesul de legiferare, avizul CES are doar un rol consultativ, permițând Guvernului să adopte actul normativ în ciuda concluziilor nefavorabile.

Conform CES, măsurile „vor avea ca rezultat o reducere de maxim 50 bani pe litru de combustibil, total nesemnificativ la prețuri de peste 10 lei/litru și nu vor reuși să stopeze creșterea în continuare a prețurilor”.

Experiențele anterioare au demonstrat că „plafonările conduc la disfuncționalități semnificative și chiar creșteri de prețuri la alte produse, afectând, în final, tocmai consumatorii pe care statul pretinde că îi protejează”.

Consultări cu patronatele

În pregătirea ședinței de Guvern de astăzi, premierul Ilie Bolojan a convocat miercuri, 25 martie, Consiliul Național Tripartit pentru a discuta măsurile de intervenție pe piața carburanților.

Șeful Executivului a subliniat că pachetul de măsuri guvernamentale are ca principii fundamentale partajarea costurilor între Guvern, mediul privat şi cetăţeni, precum și adoptarea unor soluţii de intervenţie care să genereze efecte colaterale minime în piaţă, fiind totodată transparente şi uşor de aplicat.

Dialogul de la Palatul Victoria a fost însă marcat de un blocaj, după ce ședința s-a derulat fără prezența reprezentanților sindicatelor, care au refuzat participarea acuzând Executivul de lipsă de transparență.

Astfel, premierul s-a consultat doar cu patronatele. Acestea și-au arătat deschiderea de a colabora cu autoritățile pentru definitivarea pachetului de măsuri și a normelor de aplicare, subliniind însă importanța unui proces de consultare cât mai extins pentru a asigura un comportament responsabil al tuturor actorilor din piață.