[P] Comunicat BRM: "Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la efectele nocive asupra economiei românești pe care le poate atrage nou edictata Ordonanță 153/2022"
Prezentul comunicat de presă reflectă și argumentează îngrijorarea manifestată public a instituției Bursa Română de Mărfuri cu privire la efectele nocive asupra economiei românești pe care le poate atrage nou edictata Ordonanță 153/2022, menită în intenția Guvernului român să ofere un mecanism de control al crizei energetice din țară.
Criza energetică cu care se confruntă Europa în ansamblu, este recunoscut, are ca principale cauze obiective razboiul din Ucraina, politica de asigurare nediversificată a resurselor de către principalele economii europene, abandonarea bruscă a tehnologiilor convenționale determinată de politicile de protecție a mediului. În țara noastră, în mod ipocrit, vinovate au fost indicate de către autorități ca fiind mecanismele economiei de piață, aceleași care care au asigurat progresul și dezvoltarea societăților umane, mecanisme statuate, de altfel și în însăși Constituția României. Problemele structurale ignorate ale sistemului energetic s-au accentuat de-a lungul timpului, iar incapacitatea celor responsabili în a le rezolva împiedică în continuare atenuarea consecințelor influențelor externe și constituie adevărata cauză a acutizării perioadei de criză parcursă în prezent. În particular, în România ultimilor 32 de ani, nicio investiție nouă în producția de energie electrică nu a fost finalizată de către statul român, resursele substanțiale de gaze naturale sunt neatinse, iar rețelele de termoficare prezintă în continuare pierderi mai mari de 50%.
În căutare de soluții, inițial, prin OUG 27/2022, s-a instituit de către guvernanții români un mecanism de plafonare și compensare; prin decontările neachitate sau efectuate cu mare întârziere, efortul susținerii sale a fost transferat însă către furnizori. Prin taxele și accizele menținute în continuare la același nivel, au apărut întrebări dacă statul nu numai că nu a fost supus efortului financiar pe care îl clamează, dar el a fost principalul câștigător al întregii scheme.
În încercarea de corectare a disfuncționalităților, prin următoarele modificări aduse OUG 27/2022 s-a continuat identificarea de alți presupuși vinovați, de data aceasta ei fiind traderii. S-a reușit practic eliminarea acestora de pe piață prin impunerea unei marje de 2%, marjă ce nu poate acoperi costurile financiare, de personal sau operațiunile transfrontaliere. Piețele au fost practic anihilate, iar operațiunile de import sistate. În acest timp, piețele externe, urmare tot a funcționării blamatelor mecanisme de piață, au cunoscut deja reduceri de prețuri de până la zece ori în cazul gazelor naturale, lucru de care în noile condiții nu s-a putut profita.
În fine, ultima inițiativă legislativă a avut ca țintă producatorii de energie electrică, cărora li s-a instituit un plafon de 450 lei/Mwh, plafon la jumătate față de cel menționat în Regulamentul UE 1854/2022. În noile condiții, repetându-se greșeli din trecut, investițiile viitoare sunt greu de întrevăzut, efectele pe termen lung fiind în fapt cele nedorite. Să ne amintim de vestita OUG 114, emanată din senin și fără niciun motiv real, al cărei efect major a fost acela al anulării investițiilor în zăcămintele din Marea Neagră. Evident, nimeni nu a răspuns pentru consecințe, iar eroarea se repetă în prezent.
Sistemul de achiziții centralizate introdus cu această ocazie și în mod surprinzător, ca o culminație a propriei creativități, de autoritățile române ne reîntoarce însă periculos în perioada economiei centralizate. Regulamentul UE invocat greșit ca justificare se referă într-adevăr la achiziții centralizate, dar unele în regim voluntar, prin achiziții competitive, la prețuri de piață, din surse externe. Așa cum este însă redactată, Ordonanța nr.153/2022 încalcă principiile și textele normative naționale, Constituția țării care statutează faptul că în România funcționează o economie de piață, tratatele, directivele și regulamentele europene. Astfel, chiar Regulamentul UE 2022/1854, invocat și citat copios în preambulul Ordonanței, menționează că măsurile pe care le iau statele membre nu trebuie să denatureze funcționarea piețelor angro de energie electrică și nici formarea prețurilor pe aceasta. Ori, piața angro acum în România dispare, de vreme ce va exista un singur cumpărător de la producători și un singur vânzător – același ! – către furnizori, iar toate operațiunile au loc la un preț fix.
Ordonanța comite și o mare inechitate, prin nominalizarea directă, fără criterii și fără derularea unui proces de selecție, a achizitorului și apoi vânzătorului unic pe așa zisa ”piață” de energie electrică românească, în persoana operatorului de piață de stat. Bursa Română de Mărfuri, la rândul său operator de piață de energie autorizat, este ignorată și discriminată, iar măsura evident nelegală, pe lângă prejudiciile morale, aduce companiei noastre importante prejudicii materiale.
Între timp prețurile în UE s-au redus pe termen scurt, în principal prin operaționalizarea unor surse suplimentare, prin impunerea și încurajarea de economisire de energie, prin optimizarea schimburilor reciproce de energie (simultan cu creșterea capacităților de interconectare), dar și prin menținerea și încurajarea tocmai a mecanismelor de piață.
În Romania, prin comparație, sunt mereu întârzieri, nu se face nici acum identificarea corectă a consumatorilor realmente vulnerabili, iar economisirea nu este stimulativ încurajată. Totodată, facilitățile fiscale sunt excluse din orice discuție, iar criticile prețurilor ridicate sunt evident ipocrite, atât timp cât statul percepe accize pe aceleași produse energetice pentru care se erijează în protector al consumatorilor. Mecanismele de piață sunt, așadar, anihilate și nu susținute, impunându-se chiar prin legislație practicarea de contracte negociate direct și eliminând astfel în mod … original și fără nici o motivație transparența și competiția din tranzacțiile cu produse energetice.
Rezultatul este că piața este în prezent și mai debusolată, participanții sunt lipsiți de reacție și timorați de acuzațiile nefondate propagate prin toate mijloacele de comunicare. Eliminarea mecanismelor de piață, reintroducerea de monopoluri, nu conduc decât la descurajarea investițiilor, retragerea participanților și reducerea pieței la nivelul unui oligopol.
Prin mesajul prezentului comunicat dorim să confirmăm necesitatea întreprinderii unor măsuri necesare a fi luate tinând cont de situația prezentă, menținerea măsurile bune din noua legislație dar eliminarea celor cu efecte vădit negative, de genul celor menționate, înainte de a produce efecte ireversibile pe termen mediu și lung, totul prin consultare și dialog real cu toate categoriile de participanți la piață.