Pacientul zero al focarului de hantavirus de pe nava de lux MV Hondius. Cum s-a transformat o vacanță de vis în coșmar
În timpul croazierei de pe Atlantic, la bordul navei de lux MV Hondius, ornitologul Leo Schilperoord a murit, infectat de un virus mortal. El tocmai a fost identificat ca fiind probabilul pacient zero al epidemiei de hantavirus care a afectat nava. Soția lui a decedat, la rândul ei, două săptămâni mai târziu, scrie luni publicația franceză Le Figaro.
Ei credeau că și-au oferit o vacanță de vis, dar în cele din urmă și-au găsit moartea în largul mării, călătoria transformându-se într-un coșmar.
Lunea trecută, pe 4 mai, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Olanda a confirmat, într-adevăr, decesul unui cuplu de cetățeni la bordul navei de croazieră MV Hondius, operată de compania maritimă Oceanwide Expeditions.
Compania a menționat o „situație medicală gravă” la bordul acestei nave care călătorea între Ushuaia, în Argentina, și Capul Verde. Nava a fost afectată de un focar de hantavirus, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, un virus transmis adesea de rozătoare.
Miercuri, 6 mai, ministrul sud-african al Sănătății a precizat că tulpina virusului detectată la unul dintre pasagerii croazierei evacuați în Africa de Sud este tulpina Andes, care se transmite de la om la om.
Plecată pe 20 martie, nava urma să facă ultima escală în acea zi. Acest caz ieșit din comun a stârnit interesul presei internaționale: pe lângă cuplul olandez, un alt pasager de pe vas, de naționalitate britanică, a decedat în urma infecției, iar dintre cei cinci francezi repatriați duminică, 10 mai, unul dintre ei a prezentat „simptome în avion” .
Dincolo de bilanțul sanitar, se conturează povestea tragică a celor doi pensionari olandezi. Au plecat împreună la capătul lumii, iar călătoria lor s-a încheiat la câteva zile distanță unul de celălalt, notează ziarul francez.
Simptomele
Leo și Mirjam Schilperoord erau ornitologi și se întorceau dintr-o călătorie în Argentina, unde observaseră fauna locală. Potrivit AFP, bărbatul, în vârstă de 70 de ani, a decedat primul. De altfel, el tocmai a fost identificat ca fiind presupusul pacient zero al epidemiei de hantavirus care a afectat nava de croazieră.
Bărbatul a acuzat stări de rău la bord și a prezentat simptome compatibile cu infectarea cu hantavirus – tulburări respiratorii, febră, dureri de cap, dureri abdominale și diaree -, pentru ca apoi să înceteze din viață, pe 11 aprilie. Rămășițele lui pământești au fost debarcate de urgență la Sfânta Elena, un teritoriu britanic din Atlanticul de Sud.
Soția lui, în vârstă de 69 de ani și inițial sănătoasă, îl însoțise până la această escală. Dar pe drumul de întoarcere, ea a dezvoltat la rândul ei simptome, suferind de dureri și vărsături. Evacuată în Africa de Sud, a decedat două săptămâni mai târziu într-un spital din Johannesburg.
Ornitologi pasionați
Publicația olandeză Algemeen Dagblad oferă însă câteva detalii suplimentare despre identitatea lor. Cuplul este originar din Haulerwijk, un sat de 3.000 de locuitori situat în Ooststellingwerf, provincia Frisia.
Erau cunoscuți și respectați de localnici, fiind descriși ca „iubitori ai naturii” și „ornitologi pasionați”.
Cu puțin timp înainte de a se îmbarca pe MV Hondius, ei făcuseră o lungă călătorie prin America de Sud și aleseseră să-și încheie aventura cu această croazieră paradisiacă organizată de compania Oceanwide Expeditions, cu plecare din Vlissingen, o localitate din Olanda.
În timpul călătoriei lor în Argentina, cuplul s-a deplasat la o groapă de gunoi din apropierea orașului Ushuaia pentru a observa păsările Caracara cu gât alb, care trăiesc în regiune.
Locul este cunoscut de pasionații de ornitologie, deoarece aceste păsări de pradă, din familia șoimilor, vin acolo să se hrănească. Cu toate acestea, localnicii preferă să îl evite din cauza numeroaselor rozătoare prezente, purtătoare de hantavirus.
Potrivit autorităților, cuplul s-a infectat cu virusul la această groapă de gunoi.
O mică organizație din cartierul în care trăiau cei doi olandezi, Boskrâne, a publicat un anunț privind decesul lor, relatează tot ziarul Algemeen Dagblad.
În anunț, localnicii au scris: „După ce a trebuit să-și ia rămas bun de la soțul ei pe 11 aprilie, draga noastră prietenă (…) ne-a părăsit pe 26 aprilie. O să ne lipsești, împreună cu toate poveștile tale.” Un membru al familiei lor a transmis, prin intermediul asociației Namens de Familie: „Frumosul drum pe care îl parcurgeau împreună a fost întrerupt brutal și definitiv. Vrem să-i aducem acasă în pace și să le cinstim memoria.”
Într-un comunicat citat de publicația britanică The Independent, compania Oceanwide Expeditions a indicat că „autoritățile olandeze au acceptat să depună eforturi comune pentru a organiza repatrierea celor două persoane în Țările de Jos.” O promisiune care a fost în cele din urmă respectată, deoarece pasagerii navei au fost evacuați pe insula Tenerife, duminică, 10 aprilie, apoi repatriați în țările lor grație punerii în aplicare a unui protocol sanitar riguros.