S-a lansat prima locație dublă de nunți din România, unde evenimentul se desfășoară atât într-o locație exterioară, în pădure, cât și într-una interioară, în funcție de vreme și de dorința mirilor
Dragi viitori miri, stăm de vorba cu Alin Caraman, primul Wedding Planner din România și, totodată, cel care a pus și bazele primei agenții de nunți din România, Bon Mariage. Tot el este cel care coordonează cel mai mare târg de nunți de la Palatul Parlamentului, respectiv Mariage Fest. Motivul pentru care discutăm astăzi cu el este acela că a lansat de curând cea mai nouă și specială locație de nunți din România – Pădurile Regale.
Înainte de a începe acest interviu, dați-mi însă voie să le menționez cititorilor noștri un lucru extrem de important și care denotă implicarea dumneavoastră în crearea noii locații si anume că, încă de la lansare, locația Pădurile Regale a fost nominalizată la categoria – CEA MAI BUNĂ LOCAȚIE DE NUNȚI – în cadrul Galei Asociației Furnizorilor din Industria Nunților ce a avut loc în noiembrie 2024, la Palatul Parlamentului.
Felicitari!

Spuneți-ne, vă rugăm frumos, de ce este deosebită această nouă locație?
Unicitatea noii locații Pădurile Regale constă în faptul că pentru prima oară un furnizor de nunți poate oferi o nuntă complet în mijlocul naturii – cu scaunele, mesele, ringul de dans, scena – toate în inima pădurii. Ce este însă si mai inedit este că mirii au și garanția siguranței conferită de o locație clasică de interior, dotată cu toate utilitățile necesare.
Această nouă locație a trebuit să îndeplinească 3 condiții elementare pentru a asigura confort si unicitate:
- Prima condiție a fost să se încadreze sută la sută în parametrii legali, ceea ce, din păcate, și conform legislației actuale, pare mai degrabă o misiune imposibilă. Vorbim despre parametrii legali în ceea ce privește indicatorii de sunet/zgomot. Pentru a putea organiza evenimente în exterior, trebuie să ne încadrăm în limitele legale în ceea ce privește decibelii, concluzia matematică fiind că nu trebuie să existe nicio casă pe o rază de 5 km, coroborat cu a 2-a condiție si anume:
- A doua condiție este situarea geografică a noii locații Pădurile Regale. Locația se află aproape de Mănăstirea Căldărușani, mergând pe autostrada A3 București-Ploiești, așadar acces foarte facil la locație pentru miri si toți invitații lor. Observăm că toate locațiile de nunți cu ieșire în exterior se află la 30-60 de minute de București, iar noi ne încadrăm cu brio, aflându-ne la 37 de minute de București.
- A treia și poate cea mai spectaculoasă condiție, pe care am reușit să o bifăm, este că am reușit să găsim singura pădure de stejari din jurul Bucureștiului. Pădurea de Stejari este cu totul specială, grație înălțimii copacilor, aceștia ajungând până la etajul 12 sau chiar 14 al unei clădiri de exemplu. În timp ce marea majoritate a pădurilor din jurul Bucureștiului sunt constituite din salcâmi, adică o înălțime comparabilă aproximativ cu etajul 2 sau 3 al unei clădiri, în cazul stejarilor vorbim de peste 5-6 ori mai mult ca verticalitate, înălțime si grandoare.
Este ca atunci când ai face diferența dintre accesul într-o garsonieră sau într-un castel. Diferența este în mod clar una colosală si foarte vizibilă.
Cu ajutorul acestor trei condiții pe care am reușit să le bifăm concomitent, ne putem considera o locație unică.
Vorbim despre singurul loc în care mirii pot alege practic între două locații pentru că trebuie să știți că încă de la început acestora li se pun la dispoziție nu una, ci chiar două locații pentru organizarea nunții lor.
Noile Paduri Regale constituie în același timp o locație exterioară, precum și una interioară cu o capacitate de 100-300 de persoane.
Mirii pot alege până cu 24 de ore înainte de eveniment dacă vor să beneficieze de una sau două locații în ziua nunții lor, cu alte cuvinte, ei aleg dacă doresc conceptul complet în exterior și să aibă la dispoziție interiorul ca situație de back-up sau de a folosi doar interiorul ca variantă de bază și în zona exterioară să se bucure de partea de socializare, ceremonia religioasă ori civilă, momentul de barbeque, s.a.m.d.

Se poate spune că noua locație Pădurile Regale este situată 100% in aer liber și este o astfel de soluție integral în aer liber la acest moment?
Da, cu siguranță, nunțile noastre sunt acum organizate în noua locație 100% in aer liber si am explicat care sunt condițiile pe care trebuie să le respectăm pentru ca acest lucru să fie in premieră posibil și în România.
Ce altceva din ce ați creat la noua locație Pădurile Regale face ca acest loc să fie unul special si opțiunea numărul unu pentru viitorii miri dacă urmează să se căsătorească?
- Servirea la mese – dacă pentru multe locații standardul din acest punct de vedere presupune că un ospătar deservește în același timp 2 sau chiar 3 mese, noi suntem printre singurele locații din țară care oferim în standard un ospătar la fiecare masă. Evident că serviciul astfel oferit este unul pe măsură, căci una este ca un ospătar să deservească 10 persoane și alta să deservească 30 de persoane;
- Există doar două echipamente performante în România, care pot servi cafeaua de specialitate unui număr mai mare de 100 de persoane concomitent.
Dacă unul dintre aceste echipamente este utilizat în cadrul unui club, noi suntem singura locație de nunți care avem acest echipament performant, întreaga soluție fiind oferită de către partenerii noștri – lideri în domeniu – cei de la Origo Caffee;
- Când îți desfășori nunta la 30 – 60 de minute de București, toată lumea se întreabă oare vine taxi în zona în care mă aflu? Si, dacă vine, ajunge fix în locul în care mă aflu, departe de civilizație si puțin probabil să mai ia o altă cursă la întoarcerea spre București? Și oare, dacă totuși vine, mă va costa o avere, 200-300 de lei?
Din acest punct de vedere suntem iarăși singura locație care am dezvoltat un parteneriat cu cei de la Blue/Autonom, un jucător foarte important pe piața serviciilor de transport – deținători ai cunoscutei flote de mașini Tesla, precum și a unui impresionant parc auto de microbuze. Acest serviciu de transport este oferit de către noi în prețul meniului, atât la dus, cât și la întors, și tuturor invitaților.

Ce mai are deosebit noua locație Pădurile Regale și ne puteti dezvălui în cadrul acestui interviu?
Noua locație Pădurile Regale este practic cel mai mare domeniu de nunți, ce ocupă o suprafață de 160.000 m², ceea ce echivalează cu întreaga suprafață a Parcului Cișmigiu.
Să nu uităm și că în jurul nostru pe o rază de peste 5 km nu există nici măcar o casă, toate acestea conferind invitaților senzația că locația si pădurea le aparține întru totul în ziua nunții lor. Vizual ei nu văd nicio casă, sediu de firmă, magazin, drum și nici măcar o altă nuntă.
Domeniul este o combinație între un drum toscan și un teren de golf?
El prezintă elementele unui drum șerpuit ca în Toscana, cum ar fi dealurile cu gazon și verticalitatea copacilor. Dar ca și particularitate, este singura locație cu heliport situat exact în fața locației, oferind nu o aroganță, ci, ne place nouă să spunem, un moment încărcat de emoție pentru miri și invitați, în egală măsură. Imaginați-vă doar cum își fac aceștia apariția deasupra unei păduri de stejari seculari la bordul unui elicopter modern?! Este cu adevărat un moment emoționant, care rămâne de povestit nepoților.

Ce puteți transmite în loc de încheiere viitorilor miri care vor alege locația dumneavoastra?
Suntem cea mai mare și cea mai veche firmă din domeniu. Din 1999 suntem aici pentru miile de miri, pe care i-am cunoscut de-a lungul carierei mele din domeniul evenimentelor. Asta s-ar putea spune că ne conferă și cea mai mare experiență. Experiența însă nu denotă neapărat ceva pozitiv, căci experiența noastră practic provine din greșelile pe care le-am făcut la cele peste 3000 de evenimente organizate. Vă asigur însă că din fiecare am învățat și ne place să spunem că am ajuns să funcționăm ca o mașinărie germană.
Tidnem spre zero erori!
Și, mai ales, ne dorim să ne protejăm clienții de surprize neplăcute.
Am vorbit în prima parte de tot ce înseamnă arhitectura noii noastre locații, respectiv luminițele, decorul, stejarii, dar, în final, aș dori să accentuez:
Ce își dorește o persoană care pleacă de la București la Satu Mare?!
Să conducă o noapte întreagă o mașină fățoasă sau să o mașină germană, care îl va duce în siguranță pe acest drum dificil, greu și obositor, dar care trebuie să fie totodată unul plăcut și sută la sută în siguranță?!
De aceea, partea de experiență în organizare am numit-o avantajul nostru primordial, alături de echipa noastră de wedding planneri, cu experiența cea mai vastă în acest domeniu. Aceste doua premise se constituie în certitudinea că aceasta este formula câștigătoare a parteneriatului, pe care ni-l dorim și alături de toți mirii noștri.
Articol susținut de AFIN