Sari direct la conținut

Palatul Versailles a fost evacuat din nou după o amenințare cu bombă

HotNews.ro
Palatul Versailles, Foto: Miguel Angel Muñoz Pellicer / Alamy / Profimedia
Palatul Versailles, Foto: Miguel Angel Muñoz Pellicer / Alamy / Profimedia

Castelul Versailles din Franța a fost din nou ținta unei amenințări cu bombă și a fost evacuat miercuri în jurul orei 13.00, a anunțat prefectura din Yvelines, informează AFP. Este a treia amenințare în mai puțin de o săptămână.

„Evacuarea este în curs de desfășurare și a progresat bine”, a declarat prefectura pentru AFP, precizând că o echipă de geniști de află la fața locului.

Ca și cele două alerte cu bombă de sâmbătă după-amiază și marți care au vizat același loc, această amenințare a fost semnalată prin intermediul platformei moncommissariat.fr, potrivit prefecturii.

„Din motive de securitate, Château de Versailles evacuează vizitatorii”, a anunţat instituţia pe contul său de X (fostă Twitter), fără a preciza motivul.

Palatul a fost evacuat sâmbătă după-amiază și din nou marți, în jurul orei 13.00, în urma unor amenințări cu bombă, în timp ce nivelul de alertă a fost ridicat în Franța după uciderea unui profesor în nordul țării, vineri.

Franţa a decis la 13 octombrie să ridice din nou nivelul de alertă Vigipirate la „urgenţă de atentat”, cel mai ridicat nivel al acestui dispozitiv de securitate, ce permite mobilizarea excepţională a mijloacelor antiteroriste, după asasinarea unui profesor, Dominique Bernard, care a fost înjunghiat în faţa unui liceu din oraşul Arras (nordul Franţei) de către un tânăr radicalizat.

A doua zi după atacul comis de islamistul radicalizat, Luvrul, cel mai mare muzeu din lume, situat în inima Parisului, a rămas închis de la prânz „din motive de securitate”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro