Sari direct la conținut

Papa Benedict al XVI-lea: Materialismul si fundamentalismul religios, principalele pericole care ameninta Africa

HotNews.ro

Materialismul si fundamentalismul religios reprezinta cele doua principale „stari patologice periculoase” care ameninta Africa, a declarat duminica Papa Benedict al XVI-lea, la messa de deschidere a sinodului pentru Africa, in fata a peste 200 de episcopi de pe continent, relateaza AFP.

„Africa reprezinta un imens plaman spiritual pentru o umanitate care se confrunta cu o criza de credinta si de speranta”, dar acest „plaman” este atacat de doua „stari patologice periculoase”, a afirmat Papa.

In primul rand, este vorba despre „materialism, combinat cu gandirea relativista si nihilista”, care, potrivit lui, a fost exportat aici de civilizatia occidentala. Din acest punct de vedere, a continuat Benedict al XV-lea, „colonialismul, incheiat pe plan politic, nu a fost inca desavarasit”.

Al doilea „virus”, crede Sfantul Parinte, este „fundamentalismul religios”. „Grupari cu diferite apartenente religioase se raspandesc pe continent. „Ele actioneaza in numele lui Dumnezeu, dar numai dupa o logica potrivnica vointei divine, propovaduind si practicand nu dragostea si respectul pentru libertate, ci intoleranta si violenta”, a subliniat Papa.

Cantece si rugaciuni in principalele limbi ale Africii – lingala, hausa, kikongo, swahili, portugheza, franceza, engleza si araba – au punctat messa sustinuta la biserica Sfantul Petru din Vatican.

Papa, care a efectuat un turneu in Camerun si in Angola in martie, provocand o polemica legata de SIDA si folosirea prezervativelor, a pledat si pentru institutia casatoriei.

„Africa ar putea sa-si gaseasca resurse imense daca acorda prioritate familiei, fondata pe casatorie”, a subliniat el.

Pana pe 25 octombrie, acest al doilea sinod dedicat continentului negru are ca tema „Biserica si Africa in serviciul reconcilierii, al dreptatii si al pacii”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro