Skip to content

Parisul cere o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, după ce trei „căști albastre” au fost ucise în Liban

Franța a solicitat convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) în urma „incidentelor extrem de grave suferite de forțele de menținere a păcii UNIFIL”, a anunțat luni ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, într-un mesaj pe platforma X, citat de AFP.

Parisul „condamnă în termenii cei mai fermi atacurile care au provocat duminică și luni moartea a trei membri ai Căștilor Albastre din cadrul Misiunii de pace a ONU în Liban (UNIFIL)”, a declarat Jean-Noël Barrot, notează Agerpres.

Această forță, formată din aproape 8.200 de soldați din 47 de țări, este prinsă în focul încrucișat dintre Israel și gruparea șiită pro-iraniană Hezbollah care a atras Libanul în războiul dintre Israel și Statele Unite, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte, printr-un atac pe 2 martie.

De atunci, UNIFIL a fost vizată de tiruri în mai multe rânduri.

„Franța condamnă, de asemenea, incidentele grave suferite ieri (duminică) de contingentul francez al UNIFIL în zona Naqoura”, a adăugat el.

„Aceste încălcări ale securității și intimidări din partea soldaților armatei israeliene la adresa personalului ONU sunt inacceptabile și nejustificate, cu atât mai mult cu cât procedurile pentru evitarea conflictelor au fost respectate’, a estimat ministrul francez, subliniind că aceste condamnări au fost ‘transmise în termenii cei mai fermi ambasadorului Israelului la Paris”.

În plus, Jean-Noël Barrot a îndemnat toate părțile să respecte siguranța personalului ONU.

În timpul ultimului război dintre Hezbollah și Israel din toamna anului 2024, UNIFIL acuzase deja trupele israeliene de atacuri „repetate” și „deliberate” asupra pozițiilor sale.

UNIFIL este desfășurată între râul Litani și granița libanezo-israeliană, iar sediul său se află în Ras al-Naqoura, lângă frontiera cu Israelul.

Un membru indonezian al Căștilor Albastre a fost ucis a fost ucisă duminică de un proiectil de origine necunoscută în apropierea orașului de frontieră Adchit Al Qusayr. Luni, alți doi soldați au fost uciși într-o explozie de origine necunoscută în apropiere de Bani Hayyan, alt oraș de frontieră, iar alți câțiva au fost răniți.