Parlament: Se reduce numărul de avize pentru autorizația de construire
Camera Deputaților a adoptat, marți, o inițiativă legislativă care prevede reducerea numărului de avize necesare pentru autorizația de construire și reducerea timpului de așteptare la jumătate pentru eliberarea acestora.
Inițiativa legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților cu 223 de voturi „pentru”, un vot „contra” și 24 de abțineri.
Proiectul de lege modifică Legea 50/1999 si are ca scop simplificarea procesului de obținere a autorizației de construire, prin reducerea numărului de avize necesare.
Mai exact, pentru construirea, reabilitarea, extinderea și consolidarea de locuințe unifamiliale, construirea de anexe gospodărești și construirea de împrejmuiri se vor elimina trei avize de la: Agenția de Protecție a Mediului, Direcția de Sănătate Publică și Comisia de Circulație pentru locuințele unifamiliale.
În prezent pentru a obține o autorizație de construire este nevoie de 27 de avize.
„Proiectul se referă la construire, modernizare, extindere și la anexele gospodărești cu excepția celor de animale. Practic se reduce timpul de așteptare la jumătate pentru eliberarea autorizațiilor de construire și a certificatului de urbanism, prin instituirea Comisiei de Acord Unic. Cetățeanul vine o singură dată și se întâlnește cu funcționarul la momentul depunerii dosarului”, a declarat inițiatorul legii, deputatul PNL Florin Roman, potrivit Mediafax.
Proiectul de lege urmează să fie trimis președintelui României spre promulgare, Camera Deputaților fiind forul decizional, ăn acest caz.