Sari direct la conținut

Parlamentul a modificat Legea statutului deputatilor si senatorilor, cu o zi inainte de dezbaterile la Curtea Constitutionala pe votul in cazul lui Sova: Aprobarea cererilor Justitiei se face cu majoritatea parlamentarilor prezenti

HotNews.ro

Plenul Camerei Deputatilor si Senatului, reunit marti, a votat modificarea Legii statutului deputatilor si senatorilor care presupune ca cererile pentru urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a unui parlamentar sa fie aprobate cu majoritatea parlamentarilor prezenti la sedinta respectiva. Modificarea la legea statutului a fost facuta cu o zi inainte de dezbaterile la Curtea Constitutionala privind un posibil conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca si puterea legislativa in cazul senatorului Dan Sova, fapt pe care liberalii il condamna ca fiind o incercare a social-democratilor de a lasa sesizarile la CCR fara obiect.

„Camera hotaraste asupra cererii (Justitiei – n.r.) cu votul secret al majoritatii membrilor prezenti, in conditiile respectarii prevederilor art. 67 din Constitutia Romaniei, republicata. Hotararea Camerei se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se comunica de indata ministrului Justitiei”, prevede Statutul parlamentarului modificat.

Deputatul PNL Mircea Toader sustine ca modificarea trebuia efectuata de mult timp.

„PNL sustine modificarea din Statut – eventuala cerere sa se faca cu votul majoritatii celor prezenti. In afara de aceasta initiativa depusa ad-hoc, stiti ca maine e dezbaterea la CCR si toata presiunea este facuta sa modificam acest statut. Stiti foarte bine, nu-l scapa nimeni nici pe premierul Ponta, nici pe senatorul Sova de raspundere, avand in vedere ca CCR va trebui sa dea un raspuns la solicitarile PNL, pe de o parte, sau la sesizarea pe care a facut-o presedintele Romaniei si CSM, pe de alta parte,” a declarat Toader marti in plenul Parlamentului, citat de Agerpres.

„In aceste conditii, adaptam statutul la ceea ce trebuia facut demult pentru a nu crea din Parlamentul Romaniei o pavaza pentru unii care sunt mai presus decat legea, ca sunt ministri… Dau un exemplu: unii au fost au incuviintati la cererea procurorului cu o majoritate a celor prezenti si altul, pentru o majoritate a numarului total de senatori; am creat aceasta diferenta. Cred ca este cel mai corect sa ne asumam raspunderea pe fata, indiferent ca suntem sau nu de acord, nu sa ne acoperim fiecare de un vot, care pana la urma e o decizie politica. Ne asumam fiecare raspunderea si fiecare raspunde si in fata electoratului si in fata partidului”, a mai spus Toader.

Curtea Constitutionala ar urma ca maine, miercuri 8 aprilie, sa discute sesizarea presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, privind solutionarea posibilului conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca si puterea legislativa in cazul senatorului Dan Sova. Tot in legatura cu acest caz, CCR a fost sesizata de presedintele Klaus Iohannis si de PNL, toate contestatiile urmand sa fie analizate miercuri.

Senatorul PNL Cristian Bodea afirma vineri, referitor la acest subiect: „De ce nu se putea face miercuri, si de ce marti, deranjandu-i pe catolici (duminica este Pastele Catolic – n.r.)? Pentru ca miercuri se judeca la CCR contestatia PNL. Planul celor de la PSD este de a intra in constitutionalitate, in legalitate, pana la judecarea contestatiei depusa de PNL. Scopul este de a lasa fara obiect aceasta contestatie. Marti, miercuri dimineata, se publica in Monitorul Oficial modificarea la statut, intrarea in legalitate, iar Curtea va trebui, probabil, sa constate ca nu mai are obiect aceasta contestatie a noastra. Prin asta, PSD crede ca va inregistra o victorie, dar se inseala”.

„Noi am contestat la CCR pentru a forta majoritatea PSD sa corecteze regulamentul pentru a nu mai putea apara coruptii. Castiga tara, de aici, nu castiga PSD. Ca se intra in legalitate prin decizia CCR sau prin frica PSD, nu conteaza. Pentru ca aceasta convocare urgenta a Senatului si a Camerei se face de frica. Altfel, PSD s-ar fi dedulcit in acest sistem de portite legislative care ii permite sa acopere si sa salveze coruptii din partid. Sau din alte partide, cazul Borbely”, a precizat senatorul.

Ce sustin articolele 67 si 76 din Constitutie:

ARTICOLUL 67

Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor.

ARTICOLUL 76

(1) Legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.

(2) Legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

(3) La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere.

Modificarea a fost votata cu 292 voturi pentru si unul impotriva.

Este vorba despre modificarea articolului 24, aliniatul 4 din legea nr. 96/2006, privind statutul deputatilor si senatorilor, pentru a permite ca hotararile privind aprobarea cererilor de retinere si arestare a parlamentarilor, adresate de ministrul justitiei, sa se adopte cu votul secret al majoritatii membrilor prezenti, si nu cu majoritatea tuturor membrilor Camerei sesizate, cum era prevazut pana acum.

Scopul acestei propuneri este de a pune in concordanta prevederile din legea 96/2006, cu articolele 67 si 76 din Constitutie.

Ce sustinea inainte Articolul 24 – Procedura in caz de retinere, arestare sau perchezitie – aliniatul 4: Camera hotaraste asupra cererii cu votul secret al majoritatii membrilor sai. Hotararea Camerei se comunica de indata ministrului justitiei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen de 3 zile. Data comunicarii catre ministrul justitiei este data intrarii in vigoare a hotararii.

Dupa modificare, „votul secret al majoritatii membrilor sai” a devenit ” votul secret al majoritatii membrilor prezenti”.

Vezi aici raportul comisiei de statut pe care a fost dat votul marti.

Votul in cazul lui Dan Sova:

Dan Sova a scapat de arestarea preventiva pe 25 martie deoarece in Senat nu s-a intrunit numarul necesar de voturi in favoarea solicitarii DNA. Din 151 de voturi exprimate, 79 voturi au fost „pentru”, „contra” 67 si 5 voturi anulate, fara a se intruni majoritatea necesara de 85 de optiuni „pentru”. Potrivit regulamentului Senatului aflat in vigoare la acea vreme, hotararile Senatului se aprobau doar daca sunt votate de majoritatea senatorilor, nu de majoritatea senatorilor prezenti la sedinta. Reuglamentul a fost modificat saptamana urmatoare acestui vot.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro