Sari direct la conținut

Parlamentul albanez a ratificat acordul cu Italia privind centrele de procesare a migranților

HotNews.ro
Giorgia Meloni alaturi de premierul albanez Edi Rama, Foto: Mondadori Portfolio / ddp USA / Profimedia Images
Giorgia Meloni alaturi de premierul albanez Edi Rama, Foto: Mondadori Portfolio / ddp USA / Profimedia Images

Parlamentul albanez a ratificat joi acordul cu Italia privind deschiderea unor centre de procesare a imigranților în țara balcanică, anunță Reuters.

77 de deputați din cei 140 de legiuitori ai parlamentului de la Tirana au votat în favoarea ratificării acordului anunțat în noiembrie anul trecut și care prevede deschiderea a două centre italiene de procesare a migranților în Albania.

Unul dintre centre ar urma să îi trieze pe migranți la sosire, în timp ce al doilea îi va găzdui până când solicitările lor de azil sunt procesate. După finalizarea analizării dosarelor migranților li se va permite să intre în Italia sau vor fi repatriați.

Adoptarea acordului a fost suspendată temporar de Curtea Constituțională a Albaniei în decembrie anul trecut, după ce opoziția a contestat acordul, afirmând că el este ilegal întrucât tansferă teritoriul albanez și autoritatea statului unei terțe țări.

După ce a judecat contestațiile pe fond, Curtea Constituțională de la Tirana le-a respins în luna ianuarie, dând practic undă verde planului.

Autoritățile de la Bruxelles au notat la rândul lor că planul italian nu încalcă dreptul comunitar. Acordul a fost criticat însă de către Consiliul Europei, care consideră, printre altele că „lipsa de securitate juridică va submina probabil mecanisme cruciale de apărare a drepturilor omului şi de răspundere pentru încălcarea lor”.

Însă premierul italian Giorgia Meloni a declarat că planul dintre Roma și Tirana ar putea fi un exemplu și pentru alte state europene în care Marea Britanie, Franța, Germania, Danemarca și Suedia caută la rândul lor soluții pentru a reduce numărul de migranți și solicitanți de azil care sosesc la granițele lor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro