Sari direct la conținut

Parlamentul European, dat în judecată de grupul extremei-drepte. Ce solicită suveraniștii Tribunalului General al UE

HotNews.ro
Parlamentul European, dat în judecată de grupul extremei-drepte. Ce solicită suveraniștii Tribunalului General al UE
Liderul RN Jordan Bardella. FOTO: NICOLAS MESSYASZ / Sipa Press / Profimedia

Grupul politic suveranist „Patrioţi pentru Europa” a dat în judecată la Tribunalul General al Uniunii Europene instituţia Parlamentului European, după ce a fost exclus de la împărţirea posturilor cheie ale acestei instituţii în urma unui aranjament al grupurilor politice care au format o majoritate în legislativul european, relatează marţi agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Grupurile politice pro-europene, respectiv popularii (PPE), socialiştii (S&D), liberalii (Renew) şi Verzii, ce au format o majoritate care a susţinut-o pe Ursula von der Leyen pentru încă un mandat la conducerea Comisiei Europene, au format în paralel şi „un cordon sanitar” împotriva partidelor şi grupurilor politice de extremă dreapta naţionaliste şi eurosceptice.

„Patrioți pentru Europa”, lăsat fără funcții la Bruxelles

Astfel, grupul nou creat „Patrioţi pentru Europa”, dar care este al treilea ca mărime în legislatura rezultată după alegerile europene din iunie, nu a obţinut niciun post relevant în Parlamentul European.

Conform algoritmului acestei instituţii privind împărţirea funcţiilor, respectivului grup i-ar fi revenit în comisii două posturi de preşedinte şi mai multe de vicepreşedinte, dar grupurile care au format majoritatea au aranjat împărţirea funcţiilor în aşa fel încât niciun eurodeputat de extremă dreapta să nu obţină vreun post de responsabilitate. Europarlamentarii grupului suveranist au fost de asemenea excluşi din rândul vicepreşedinţilor Parlamentului European.

Într-un comunicat emis marţi, grupul „Patrioţi pentru Europa” anunţă că a formulat împotriva Parlamentului European o plângere în care cere anularea deciziilor luate în iulie, când după alegerile europarlamentare au fost constituite comisiile specializate şi au fost alese conducerile acestora.

„Dorim ca rezultatele alegerilor desfăşurate democratic în statele membre să se reflecte în organele de conducere ale Parlamentului European fără nicio discriminare”, semnalează comunicatul în care noul grup politic acuză încălcarea regulilor de procedură ale Parlamentului European.

Plângerea înaintată Tribunalului General al Uniunii Europene a fost prezentată de eurodeputatul francez Jordan Bardella, lider al partidului „Reuniunea Națională” (Rassemblement National – RN), şi de eurodeputata ungară Kinga Gál, vicepreşedintă a grupului şi membră a partidului Fidesz al premierului Viktor Orban.

Care sunt membrii grupului suveranist din PE

După alegerile europarlamentare din iunie, Rassemblement National (RN) și-a unit forțele cu noul grup populist de dreapta al premierului ungar Viktor Orban pentru a forma a treia forță ca mărime din Parlamentul European.

Viktor Orban își anunțase pe 30 iunie intenția de a forma acest grup parlamentar, împreună cu partidul austriac de extremă dreapta FPÖ și cu mișcarea fostului premier ceh Andrej Babis. Ambiția liderului naționalist maghiar a fost de a-și face vocea auzită într-un mod diferit: împotriva sprijinului militar pentru Ucraina, împotriva „imigrației ilegale” și în favoarea „familiei tradiționale”.

Partidul pentru Libertate al olandezului Geert Wilders, mișcarea portugheză Chega, VOX din Spania, Partidul Popular Danez și partidul flamand pentru independență Vlaams Belang au aderat, alături de două partide mici din Grecia și Letonia. Liga italianului Matteo Salvini (8 membri aleși) și-a pecetluit, de asemenea, apartenența la noua alianță, afirmând că aceasta este „decisivă în schimbarea viitorului Europei”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro