Sari direct la conținut

Partidul de guvernământ din Republica Moldova revendică victoria în majoritatea localităților. PAS a pierdut alegerile în satul în care s-a născut Maia Sandu

HotNews.ro
Maia Sandu, Foto: Gian Ehrenzeller / AP / Profimedia
Maia Sandu, Foto: Gian Ehrenzeller / AP / Profimedia

Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Igor Grosu, care este şi preşedinte al Parlamentului, a anunţat luni că partidul de guvernământ a reuşit să obţină victoria în majoritatea localităţilor din ţară, în pofida unei campanii electorale „dificile”, cu un „amestec fără precedent” din partea unui stat străin, aluzie la Rusia.

Liderul PAS susţine că formaţiunea sa politică, chiar dacă a pierdut alegerile de la Chişinău, a obţinut „cel mai bun rezultat pe ţară”.

„Am muncit într-o campanie dificilă, cu un amestec fără precedent din partea unui stat străin în treburile noastre interne, cu bani murdari şi propagandă care a semănat neîncredere în societate. Kremlinul şi forţele pro-ruse au aruncat tot ce au putut în această campanie”, a declarat Grosu, citat de NewsMaker, potrivit News.ro.

„PAS a arătat că suntem o echipă. Am obţinut sprijinul în peste 390 de localităţi. 244 primari PAS au câştigat din primul tur. 153 merg în turul doi. În 19 raioane, PAS este pe primul loc în susţinerea oamenilor. În Consiliul Municipal Chişinău (CMC) avem o fracţiune puternică – 20 consilieri municipali vor lupta pentru un oraş european. Noi ne vom îndeplini datoria şi ne vom respecta angajamentele”, a declarat liderul PAS, Igor Grosu.

Grosu a anunţat că formaţiunea politică pe care o conduce şi care guvernează în prezent ţara a câştigat în 19 consilii raionale din ţară. Acum, a subliniat el, este nevoie de coaliţii pro-europene în cât mai multe raioane şi sate.

Pe de altă parte, Igor Grosu susţine că, deşi PAS nu a reuşit să obţină şefia primăriei capitalei, a obţinut un scor bun în Consiliul Municipal Chişinău.

„Vom învăţa din acest vot şi vom munci şi mai mult ca să câştigăm încrederea oamenilor. (…) Vom fi cu ochii pe primarul pro-Kremlin (Igor Ceban, câştigătorul alegerilor la Chişinău – n.r.) şi orice hoţie pusă la cale de acesta”, a promis Igor Grosu.

Conform rezultatelor oficiale preliminare, actualul primar al Chişinăului Ion Ceban, care a candidat din partea formaţiunii pe care o conduce – Mişcarea Alternativă Naţională (MAN) – a câştigat alegerile din primul tur de scrutin cu 50,62% din sufragii. Candidatul PAS Lilian Carp s-a clasat pe locul doi în cadrul scrutinului, obţinând 28,23%.

Liderul PAS susţine că este necesar ca peste două săptămâni, când va fi organizat cel de-al doilea scrutin al alegerilor locale în localităţile unde este nevoie, „vocea pro-european” şi „pro-dezvoltare” să câştige în cele 153 de primării în care formaţiunea sa a acces în turul doi.

„Nu avem timp să ne odihnim. (…) Echipele noastre din Şoldăneşti, Ungheni, Călăraşi, Nisporeni, Cantemir, Floreşti au nevoie de sprijinul nostru. Mergem înainte spre o Moldovă europeană!” – a îndemnat Grosu.

Alegeri pierdute de PAS în localitatea Maiei Sandu

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), din care provine preşedinta Maia Sandu, a pierdut alegerile locale în satul de baştină al şefei statului, aşa cum s-a întâmplat şi în capitala Chişinău, arată rezultatele preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală după prelucrarea tuturor proceselor verbale.

Preşedinta Maia Sandu s-a născut în satul Risipeni din raionul Făleşti. În acest sat a câştigat din primul tur Dmitri Mosoreti, candidat al Partidulului Social Democrat European (PSDE), care a acumulat 69,03% din voturi (515 voturi). Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate Lidia Falcă a obţinut 30,97% (231 voturi). PSDE este partidul care s-a reconstruit după căderea politică a Partidului Democrat din Moldova (PDM), care a fost formaţiunea oligarhului fugar Vlad Plahotniuc.

În schimb, în satul în care s-a născut preşedintele Parlamentului, Igor Grosu – satul Andruşul de Sus din raionul Cahul – candidatul PAS a câştigat din primul tur. Ina Codreanu a acumulat 54,44% (362 voturi).

Premierul Dorin Recean s-a născut în satul Mîndîc, din raionul Drochia. În localitate, candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate Ion Recean a câştigat din primul tur. Acesta a acumulat 74,33% (614 voturi). El a fost urmat, după numărul de voturi, de candidatul de la Partidul Social Democrat European Mihail Dobîndă – 18,52% (153 voturi).

În satul fostului preşedinte al Republicii Moldova, prorusul Igor Dodon, în prezent secretar executiv al Partidului Socialiştilor, a câştigat candidatul independent Tudor Anghel. Acesta a acumulat 60,65% (524 voturi). În satul Sadova din raionul Călăraşi, candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate Vladimir Susarenco a acumulat 35,76% (309 voturi). Socialiştii nu au avut însă un candidat propriu la funcţia de primar la Sadova.

Fostul președinte prorus Igor Dodon: Nu vă bucurați prea devreme

Fostul şef de stat Igor Dodon a venit cu un mesaj către partidul de guvernământ Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a anunţat că a câştigat detaşat în toată ţara, fiind pe primul loc în 19 raioane din ţară. „Nu vă bucuraţi prea devreme. Vom face şi am început discuţia cu diferite partide. Să nu credeţi că în 18 raioane veţi avea preşedinţi de raioane. Nu veţi avea. Sunt ferm convins că în aceste raioane unde PAS a luat locul întâi, PAS nu va fi la guvernare. Vom discuta cu alte partide, cu toţi, pentru a fi la conducerea autorităţilor publice locale”, a transmis, luni, Igor Dodon, citat de NewsMaker.

În prezent secretar executiv al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, fostul preşedinte prorus Igor Dodon susţine că formaţiunea sa politică a obţinut un scor „foarte bun”, în ciuda „presiunilor”. El le-a cerut partidelor de opoziţie să îşi unească eforturile împotriva guvernării în turul doi al alegerilor generale locale, prevăzut la 19 noiembrie.

„Noi, socialiştii, în aceste condiţii destul de dificile, am reuşit să obţinem un scor pe care îl considerăm foarte bun. Am obţinut peste 100 de primari din turul 1, inclusiv 6 primari în centrele raionale. Mai avem încă 80 de candidaţi în turul 2, inclusiv 6 candidaţi la funcţii de oraşe. În 9 consilii raionale suntem pe primul loc. În 4 consilii raionale avem majoritatea şi vom numi preşedintele de raion fără a face coaliţie cu cineva”, a anunţat luni Igor Dodon.

Potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală, PSRM a obţinut victoria preponderent în nordul ţării, în raioane precum Briceni, Donduşeni, Ocniţa, Soroca, şi la sudul ţării – la Criuleni şi Anenii Noi.

Potrivit ministrului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care este membru al PAS, cea mai importantă concluzie în urma alegerilor este că mesajul pro-european a câştigat „în toată” Republica Moldova. „Probabil cea mai importantă concluzie a acestor alegeri este faptul că mesajul pro-european a câştigat detaşat în toată ţara. Mergem înainte spre Moldova Europeană!”, a scris Spînu pe o reţea socială.

Alegeri repetate în opt localități

În 5 noiembrie în Republica Moldova s-au desfăşurat alegeri locale generale cu excepţia localităţilor din stânga Nistrului şi a municipiului Bender.

În opt localităţi din Republica Moldova se vor organiza alegeri repetate, întrucât a fost înregistrată o prezenţă la urne sub pragul de validare, care este de 25%. Este vorba de localităţi rurale, trei dintre acestea fiind în autonomia Găgăuzia.

În 623 de localităţi din Republica Moldova au fost aleşi primarii din primul tur. În celelalte 265 de localităţi se va organiza turul al doilea.

La scrutinul din 5 noiembrie au participat peste 1.147.000 de alegători, dintre aceştia 55,36% fiind femei şi 44,64 % bărbaţi. (Sursa: News.ro)

CITEȘTE ȘI: Analiza rezultatelor la alegerile locale din Republica Moldova. Politolog: „PAS rămâne partidul nr. 1 doar pentru că opoziția este foarte slabă”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro