Sari direct la conținut

Partidul Democrat a castiga alegerile legislative din Kosovo

HotNews.ro

Rezultatele oficiale preliminare la alegerile legislative desfasurate, sambata, in provincia sarba Kosovo, confirma victoria Partidului Democrat, condus de Hashim Thaci, fostul lider al UCK (Armata de eliberare din Kosovo), relateaza Reuters.

Democratii au obtinut 34 la suta din voturile exprimate, cu 12 procente mai mult fata de Liga Democratica din Kosovo, formatiune care a controlat parlamentul si administratia guvernamentala timp de mai multi ani.

Potrivit AP, Legislativul din Kosovo are 120 de locuri, dintre care 20 sunt rezervate sarbilor si altor minoritati. In cursa pentru cele 100 de locuri rezervate albanezilor s-au aflat Liga Democratica din Kosovo (LDK), fondata de fostul presedinte Ibrahim Rugova, si Partidul Democrat din Kosovo (PDK), condus de Hashim Thaci, fostul sef al gherilei separatiste a etnicilor albanezi.

Scrutinul a fost boicotat de sarbi, care il considera un pas inainte pentru obtinerea independentei provinciei.

Victoria inregistrata de formatiunea lui Thaci are loc in contextul in care sarbii si etnicii albanezii negociaza statutul definitiv al Kosovo, provincie cu populatie majoritar albaneza (peste 90%) administrata de ONU de la sfarsitul conflictului din 1998-1999 dintre fortele sarbe si gherilele separatiste.

Partile implicate vor avea o noua intalnire directa marti, la Bruxelles, dupa ce alte trei runde de negocieri s-au finalizat cu un esec. Kosovarii au anuntat ca, in cazul in care nu se va ajunge la un acord pana pe data de 10 decembrie, isi vor proclama unilateral independenta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro