Pasagerul unui avion ce a decolat din SUA a fost arestat după ce a încercat să deschidă ușa în timpul zborului
Poliția din Hong Kong a declarat vineri că a arestat un pasager aflat la bordul zborului CX811 al companiei Cathay Pacific, după ce transportatorul a spus că respectivul individ a încercat să deschidă o ușă a avionului în timpul zborului, relatează Reuters.
Poliția a precizat că incidentul a avut loc în timpul unui zbor ce a decolat miercurea aceasta de la Boston cu destinația Hong Kong.
Cathay Pacific a subliniat într-un comunicat remis presei că niciun pasager și niciun membru al echipajului nu au fost răniți, și că zborul a aterizat în siguranță joi dimineață. Incidentul este acum investigat de forțele de poliție ale orașului.
„Echipajul nostru de cabină a intervenit imediat, a inspectat ușa pentru a se asigura că era închisă bine și a raportat incidentul autorităților competente și poliției”, a transmis compania aeriană.
„Cazul a fost preluat de poliție pentru investigații. La Cathay, siguranța clienților și a echipajului ne ghidează fiecare decizie”, a adăugat compania în comunicat.
Poliția din Hong Kong a mai precizat că un bărbat de 20 de ani, din China continentală, a fost arestat joi dimineață, fiind suspectat de încălcarea Ordonanței privind Securitatea Aviației. Autoritățile nu au oferit mai multe detalii privind incidentul.
