Sari direct la conținut

Pașaportul COVID: Discuțiile s-au blocat. Condițiile puse de liderii grupurilor politice din Parlamentul European

HotNews.ro
Certificatul verde digital, Foto: Comisia Europeana
Certificatul verde digital, Foto: Comisia Europeana

​​Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au trimis miercuri președinției portugheze a Consiliului UE o scrisoare în care își exprimă îngrijorarea pentru blocarea negocierilor dintre statele membre pentru propunerea de regulament asupra „pașaportului COVID”. Ei cer să se țină cont de poziția Parlamentului European, care a propus, printre altele, ca, odată cu introducerea certificatului, testarea să fie gratuită și finanțată prin Instrumentul pentru Sprijin de Urgență de la nivel european.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de către europarlamentarul Dacian Cioloș, președintele grupului Renew Europe, care este unul dintre semnatarii scrisorii.

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European cer ca joi, când negociatorii se reîntâlnesc pentru a găsi o soluție, să se țină cont de poziția Parlamentului European asupra unor puncte esențiale:

  • Odată cu introducerea certificatului, testarea să fie gratuită și finanțată prin Instrumentul pentru Sprijin de Urgență de la nivel european.
  • O soluție comună pentru toți cetățenii UE. Odată cu introducerea certificatului, să fie evitată discriminarea pentru cei nevaccinați prin oferirea de alternative precum testarea gratuită.
  • Cât timp este decisă o abordare comună la nivelul UE, restricțiile naționale să fie introduse doar în condiții clar stabilite. Argumentul este că, altfel, certificatul european își pierde relevanța.
  • În Consiliu să fie găsită o soluție de compromis care să țină cont de poziția Parlamentului, pentru că aceasta reflectă puncte de vedere diverse din toate statele Uniunii prin mandatul primit de membrii aleși ai PE.

Negocierile asupra certificatului sanitar european pentru COVID-19 au fost reluate reluat marţi între eurodeputaţi şi statele UE, iar discuţiile au loc sub presiunea timpului, dată fiind ţinta ca acest document să devină operaţional până la sfârşitul lunii iunie, a scris AFP.

Obiectivul acestui certificat este de a stabili un cadru armonizat care să faciliteze libera circulaţie în interiorul UE în sezonul turistic estival, unele state membre lucrând deja la soluţii proprii de acest fel fără să mai aştepte un acord european.

Documentul, denumit „certificat verde digital” european, trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-Covid-19, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus.

Mai multe divergenţe nu au permis însă până în prezent un acord între Parlamentul European şi Consiliul UE, ce reuneşte statele membre. De exemplu, Parlamentul European cere ca testele PCR să fie gratuite, adică să fie suportate de statele membre, ceea ce multe dintre acestea refuză. Un alt punct de dezacord este cererea eurodeputaţilor să se garanteze că titularii certificatului nu vor fi supuşi carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro