Paşoptism şi junimism – din nou despre patriotism şi libertate
Naşterea guvernării social-liberale a fost semnalul oficializării unui discurs anti-european şi anti-occidental ce nu are echivalent decât în mesajele primilor ani de guvernare fesenistă şi izolaţionistă de după 1992. Din ce în ce mai răspicat, purtătorii de cuvânt ai noii majorităţi au accentuat această latură autarhică şi xenofobă de care naţionalismul românesc, mai vechi sau mai nou, este inseparabil. Apărarea suveranităţii naţionale însemna apărarea dreptului unui stat membru al comunităţii euro-atlantice de a încălca, deliberat şi flagrant, normele democratice ce sunt însăşi temelia acestui spaţiu politic. “Patriotismul “ social-liberal implică apărarea unui regim ce a acuzat Statele Unite şi Uniunea Europeană de ingerinţă în treburile noastre interne.
Naţionalismul care începe să contamineze întreaga societate românească îşi are, natural, exponenţii săi mediatici şi politici. Între televiziunile trustului “ Intact”, pe de o parte, şi recentul naţional-liberal George Becali , pe de altă parte, unitatea de vederi este vizibilă şi previzibilă. Ostilitatea faţă de Occident este dublată de exaltarea izolării ce riscă să submineze, pe termen mediu şi lung, domnia legii şi achiziţiile democratizării. “ Naţiunea “ din faţa televizorului este un element inert, modelat de cei care, seară de seară,retrezesc demonii care au bântuit România în deceniile din urmă. O sinteză de populism, anti- occidentalism şi mistică naţională este pilonul ideologic în jurul căruia se organizează viziunea despre societate, individ şi patrie a majorităţii din parlamentul actual. Campania electorală care stă să înceapă va fi apogeul acestei ofensive mediatice şi instituţionale.
Şi totuşi, dincolo de această zgură care se adună, există o tradiţie a celei mai sincere şi nobile iubiri de patrie, tradiţie la care cei ce posedă o minimă memorie istorică sunt obligaţi să se întoarcă. Secolul XIX românesc oferă , de la 1848 la 1866, de la Câmpia Islazului la prima constituţie, imaginea luminoasă a ataşamentului faţă de naţiune fondat pe încrederea în libertate şi europenism. Îndrăzneţ şi vizionar, gestul celor care, liberali fiind, au ridicat drapelul naţional, la 1848, spre a proclama principiile pe care astăzi ne întemeiem libertatea noastră, este izvorul de la care ne putem hrăni, la rându-ne. Curajoase şi temerare, umaniste şi europene, ideile de la 1848 sunt codificate de elita autohtonă in Adunările Ad- Hoc, cele care impresionează , după un secol şi jumătate , prin generozitatea devoţiunii faţă de ţară. Lecţia de la 1857 este, înainte de toate, lecţia compromisului ce sprijină modernizarea şi europenizarea. Amici şi inamici ai paşoptismului, muntenii şi moldovenii din Adunări întrevăd viitorul patriei lor comune sub semnul principiilor guvernământului limitat, demnităţii şi toleranţei. Constituţia de la 1866 duce mai departe promisiunea acestei viziuni de la 1857.
Întoarcerea în timp, către rădăcinile patriotismului senin şi european al strămoşilor noştri, este alternativa la izolare şi mistică naţională. Secolul XIX românesc este şi cel din care vine moştenirea junimistă ce ne oferă celor de astăzi fundamentul ei critic, lucid şi moderat. De la Titu Maiorescu şi P. P Carp pot reînvaţă cei de astăzi că patriotismul nu înseamnă demagogie şi beţie de cuvinte, ci examinarea lucidă a comunităţii de care aparţii. Scriind, la 1868, despre şcoala Bărnuţiu şi direcţia ei naţionalistă şi anti-semită, Titu Maiorescu evoca, memorabil, acest curaj al libertăţii , umanismului şi toleranţei ce poate să ne anime şi pe noi, cei de astăzi.
INTERVIURILE HotNews.ro