Pastile de iod cu aromă de DNA

Variola maimuței? Numărul de cazuri crește în toată lumea și au apărut primele decese. Boala s-a extins și în afara comunităților gay, fiind afectați chiar și copii. Alte țări au început deja vaccinarea persoanelor cu risc,[1][2] încetinind astfel epidemia; noi tot stăm și așteptăm liniștiți să primim „donația” din partea Comisiei Europene.[3] Despre ce turuie ministrul sănătății? Despre pastilele cu iod…

Coronavirus? Acum, într-un val „blînd”, mor vreo 25 de oameni în fiecare zi. De-a lungul epidemiei, am făcut un fel de harakiri-party național, refuzînd, din prostie, vaccinarea. Ce face ministrul sănătății? „Speră„[4] (!) ca următoarea campanie de vaccinare să aibă succes, iar, pînă atunci, ne trimite la medicul de familie să ne luăm… pastilele cu iod!

Zice ceva ministrul Rafila despre poluarea provocată de arderea deșeurilor? Despre lipsa sîngelui pentru transfuzii? Despre corupția din spitale?

Nu. Principala lui preocupare, principalul lui proiect ca ministru pare să fie distribuirea iodurii de potasiu. Oare de ce?

Dar haideți, mai întîi, să vedem ce este cu iodul radioactiv și cu celebrele, deja, pilule cu iodură. Voi prezenta succint principalele informații, iar pentru detalii puteți consulta materialele indicate la sfîrșitul articolului. Deci:

1. Există mai multe tipuri de atomi de iod. Iodul obișnuit, cel cu care ne întîlnim în sarea iodată, în betadină sau în pastilele dlui. Rafila este denumit Iod 127, cu prescurtarea ¹²⁷I. Iodul obișnuit este stabil, adică nu dispare în timp. Dacă pui 10 g de ¹²⁷I într-o sticluță (și o ții închisă…), tot 10 g vei avea și peste 30 de ani, și peste 3.000 de ani.
2. Mai sînt și alte tipuri de atomi de iod, unii mai ușori și alții mai grei decît cei de ¹²⁷I. Toți aceștia sînt radioactivi. Din punct de vedere chimic se comportă la fel cu iodul obișnuit, dar nu sînt stabili în timp și, foarte repede, se transformă într-un alt element. De exemplu, dacă pui 10 g de ¹³¹I într-o sticluță, după 8 zile vei mai avea doar 5 g de iod, restul transformîndu-se în xenon (neradioactiv). După alte 8 zile cantitatea se va înjumătăți din nou, deci vei rămîne cu doar 2,5 g de iod, și tot așa, pînă cînd întreaga cantitate inițială va dispărea. Destul de repede, în loc de iod vei avea doar xenon. Această durată se numește perioadă de înjumătățire și diferă de la un tip de atom la altul.
3. Iodul 131 este produs în cantități importante în reactoarele nucleare, dar se descompune rapid. În cazul unui accident nuclear, timp de cîteva săptămîni, ¹³¹I este unul dintre principalii contaminanți, dar, avînd o perioadă de înjumătățire scurtă, devine neglijabil după 3-4 luni.
4. Tiroida are nevoie de iod ca să funcționeze normal și captează acest element din organism, indiferent de versiune (cea obișnuită/stabilă sau cea radioactivă). Concentrația de iod din tiroidă este cu mult mai mare decît cea din restul organismului.
5. Dacă ¹³¹I se acumulează în tiroidă, o va iradia și există riscul apariției cancerului de tiroidă, mai ales în cazul copiilor. Cancerul de tiroidă este tratabil, iar în multe cazuri vindecarea este completă.[5] După accidentul de la Cernobîl, în zonele apropiate de centrală, s-a înregistrat o creștere importantă a cancerelor de tiroidă la copii, dar aproape toate au fost tratabile, iar decesele au fost foarte puține. În cazul accidentului de la Fukushima, impactul radiațiilor a fost neglijabil.[6]
6. ¹³¹I eliberat în urma unui accident nuclear poate intra în organism pe două căi: aeriană și digestivă. În primul caz este vorba de respirarea unui aer contaminat cu vapori de iod, în cel de-al doilea, de ingerarea de alimente contaminate. Importanța relativă a celor două căi diferă în funcție de distanța față de locul accidentului: pe o rază de circa 20 km în jurul reactorului afectat absorbția iodului radioactiv se face mai degrabă pe cale aeriană, iar la o distanță mai mare va conta majoritar ingestia de alimente contaminate.
7. Cînd spun „alimente contaminate”, mă refer mai ales la laptele proaspăt obținut de la animale care au păscut pe pășuni contaminate. De ce? Animalele pasc pe o suprafață relativ întinsă, iar iodul se concentreză în lapte.[7] Și alte alimente proaspete fi contaminate, dar laptele este, de departe, principalul pericol.
8. Principala măsură de protecție pentru cei aflați la peste circa 20 km de locul accidentului este să nu mănînce alimente provenite din zona contaminată! Mai ales lapte proaspăt… (dacă laptele este păstrat – pasteurizat UHT sau transformat în brînză – cel puțin patru luni, poate deveni bun de mîncat. De ce? Iodul radioactiv dispare și, odată cu el, scade semnificativ riscul de iradiere… Bineînțeles, mai pot exista și alți contaminanți, cu viață mai lungă, așa că vor fi necesare analize de laborator pentru a verifica siguranța lactatelor, dar asta este o altă poveste.) Cazurile de cancer tiroidian post-Cernobîl din fosta Uniune Sovietică s-au datorat dezorganizării administrative care a permis consumul de lapte proaspăt de la animale care au păscut în zona contaminată.
9. Administrarea preventivă de iod, de obicei sub forma pastilelor cu iodură de potasiu, este folosită pentru saturarea tiroidei cu iod obișnuit, astfel încît să nu mai fixeze eventualul iod radioactiv pătruns în organism. Este o măsură standard, dar care se aplică doar atunci cînd există un risc semnificativ de contaminare cu ¹³¹I. Deși iodura de potasiu este, de obicei, inofensivă, pot totuși apărea efecte secundare grave la nou născuți sau la persoane cu anumite probleme metabolice. Riscurile cresc atunci cînd populația se isterizează și nu este corect informată…
10. Uneori, pastilele cu iod sînt puse din vreme la dispoziția oamenilor, dar exclusiv pentru cei aflați în imediata apropiere a unei centrale nucleare! În Statele Unite pastilele cu iod sînt distribuite preventiv doar celor aflați pe o rază de 16 km (10 mile) de un reactor. De fapt, această măsură respectă recomandările Asociației Americane pentru Tiroidă (prescurtat ATA în engleză). De asemenea, ATA recomandă menținerea de stocuri de iodură de potasiu în inelul următor, mai precis în zona cuprinsă între 10 și 50 de mile (16 – 80 km), stocuri aflate în administrarea autorităților, nu a populației![8] Un caz particular este Elveția, unde circa 60% din populație primește, preventiv, pastile, dar criteriul este același: distanța față de o centrală. Elveția este o țară mică, care are 5 centrale nucleare, iar majoritatea oamenilor locuiesc în imediata apropiere a uneia. Pragul de distanță era de 20 km, fiind crescut la 50 km în 2015.[9] Repet, Eleveția este un caz particular, avînd o populație bine educată, bine informată și bine organizată, și o lungă istorie a apărării civile. Să vă reamintesc că peste 100.000 de elvețieni își păstrează acasă pistolul-mitralieră oferit de armată, iar pînă în 2007 aveau și cartușe pentru el?[10]

Sînt convins că doctorul Rafila știe prea bine cele de mai sus. Și atunci, de ce insistă ministrul Rafila asupra imbecilei măsuri de a distribui pastilele de iodură de potasiu aproape tuturor?

Se nasc mai multe întrebări:

1. Existența unor stocuri de pastile cu iodură de potasiu este o măsură obligatorie pentru România; nu din cauza situației din Ucraina ci pentru că avem o centrală nucleară la Cernavodă (50 km de Constanța și 150 km de București) și o alta, cea bulgărească, la Kozludui (60 km de Craiova și 200 km de București). Centrala ucraineană de la Zaporojie e mult mai departe, la peste 500 km de Iași, 600 km de Constanța, 750 km de București și aproape 840 km de Cluj. Oare nu existau deja stocuri de iodură de potasiu la Rezervele Statului, în depozitele armatei sau în altă parte? Dacă nu, de ce? Dacă da, de ce această comandă plasată intempestiv către Antibiotice Iași? Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro