Patriarhia Română, despre cazul adeverinței medicale necesare pentru botez: NU există și nici nu ar putea exista o asemenea obligație pentru medici
În urma recentei apariții a unei „știri” din care reieșea că medicii pediatri ar fi, la inițiativa „dictatorială” a Bisericii, somați prin unii preoți și obligați de o așa-zisă lege „făcută” de Patriarhie să elibereze o adeverință care să certifice starea bună de sănătate a copilului ce urmează a fi botezat, știre în care se menționa și revolta unui medic enervat de situația în sine, e greu să nu-ți amintești observația calmă a unuia dintre cei mai lucizi și profunzi gânditori creștini din secolul XX: „Când înțelegem ce au înțeles cei ce păreau să înțeleagă, rămânem stupefiați.” (Nicolás Gómez Dávila)
Revenind la neliniștitoarea „știre”, spun reprezentanții Patriarhiei, NU, nu există (nici nu ar putea exista) o asemenea obligație pentru medici.
Pornind însă de la tragedia morții unui bebeluș, survenită după un botez oficiat la sfârșitul lunii ianuarie 2021 într-o biserică din Suceava, tragedie care a scos la lumină lucruri asupra cărora trebuie reflectat intens (starea -fragilă- de sănătate a pruncului, prejudecata că pruncii trebuie botezați la o vârstă cât mai fragedă, luându-se ca ipotetic reper vârsta de 40 de zile, dar ignorându-se esențialul grad de vigoare a copilașilor și inexistența presiunii unui termen limită pentru Botez), pornind așadar de la acest caz tragic care a tulburat societatea și a surpat viața unui preot onest care, deși nu a fost găsit vinovat în cadrul cercetării judiciare declanșate de caz, a rămas grav marcat de tragedie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a pronunțat în ședința sa de lucru din februarie 2021 după cum urmează:
- – înainte de săvârșirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligația de se întâlni cu părinții și nașii copilului, întâlnire în cadrul căreia aceștia, după consultarea anterioară cu medicul pediatru, să prezinte în mod onest preotului starea reală de sănătate a copilului și dorința ca el să fie botezat.
- – în cadrul Facultăților de Teologie din Patriarhia Română se va acorda o atenție sporită practicii liturgice referitoare la săvârșirea actului întreitei „afundări” din timpul slujbei Botezului, practică liturgică obligatorie pentru studenții teologi din anii terminali ai secțiilor de Teologie Pastorală.
- – în fiecare protopopiat din cuprinsul Patriarhiei Române va fi organizată o consfătuire anuală cu preoţii, referitoare la săvârșirea corectă a fiecărei Sfinte Taine.
- – vor fi susținute cateheze cu credincioşii privind semnificația duhovnicească a Sfintelor Taine.
Este vorba așadar despre o fermă și părintească hotărâre sinodală care se adresează exclusiv părinților, nașilor și preotului, aceea de a se acorda în mod responsabil maximă atenție stării de sănătate și gradului de vigoare a pruncului care urmează să fie botezat.
Gradul de calitate a transmiterii în spațiul public a unor hotărâri esențiale ale Sfântului Sinod depinde inclusiv de gradul de rigoare și claritate al explicării acestora în eparhiile Patriarhiei Române, unde ierarhii participanți la ședințele sinodale au onoranta datorie de a se întâlni constant și frățește cu preoții aspru confruntați cu probleme și provocări ivite din foarte complicata realitate socială actuală, preoți trudnic slujitori care au nevoie la rândul lor de multiplu și cald sprijin arhipăstoresc.
Important, liniștitor și eliberator rămâne ca întotdeauna adevărul curat, cu bunăvoință explicat, se arată în mesajul Patriarhiei Române