Sari direct la conținut

Patriarhul Daniel ii cere sprijinul presedintelui Camerei Deputatilor pentru Catedrala Mantuirii Neamului

HotNews.ro

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, IPS Daniel, ii solicita printr-o scrisoare presedintelui Camerei, Roberta Anastase, sa sprijine inscrierea in bugetul de stat pe 2011 a 20 de milioane de lei ce urmeaza a fi alocate proiectului Catedralei Mantuirii Neamului, transmite Agerpres.

Patriarhul afirma ca cele 20 de milioane reprezinta „doar 10% din costul estimat de 200 milioane lei pentru lucrarile din 2011, care urmeaza a fi acoperite din donatiile credinciosilor dornici sa ajute, desi populatia tarii este profund afectata de criza economico-financiara”.

Patriarhul a argumentat ca, in 2010, desi au fost solicitate cele 20 de milioane de lei, „nu s-a alocat nicio contributie de la bugetul de stat pentru acest obiectiv important”. IPS Daniel aminteste ca, in 2009, Patriarhia a primit, prin legea bugetului de stat, 5 milioane de lei pe care le-a folosit integral.

De asemenea, IPS Daniel sustine ca, in 2010, cel mai important contributor la bugetul Patriarhiei a fost Consiliul local al sectorului 2, cu 10 milioane de lei destinate aceleiasi catedrale.

Scrisoarea IPS Daniel a fost remisa de conducerea Camerei catre Comisia de buget pentru analiza.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro