Sari direct la conținut

Patronat transporturi: Am cerut să ne vaccinăm și noi în etapa a doua, suntem peste 500.000 de persoane care intrăm în contact cu cei care călătoresc

HotNews.ro
Autocar, Foto: Galatiul Nostru
Autocar, Foto: Galatiul Nostru

Transportatorii cer să fie incluși în etapa a doua de vaccinare pentru că intră permanent în contact direct cu foarte mulți călători: „Astfel s-ar putea rezolva foarte multe probleme și am putea ieși mai repede din pandemie”, spun ei, potrivit Mediafax.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a solicitat accesul la vaccinare în etapa a doua pentru angajații din transportul de persoane, nu doar pentru propriii membri, ci și pentru feroviari.

„Am cerut Ministerului Transporturilor să găsească soluții, astfel încât să ne vaccinăm și noi în etapa a doua, pentru că suntem peste o jumătate de milion de persoane care intrăm în contact direct cu cei care călătoresc: șoferi de taxi, șoferi de autocar și microbuz, instructori auto, cei de la service-urile auto, feroviarii. Am cerut de două săptămâni un răspuns Ministerului, dar nu ni s-a dat niciun răspuns”, afirmă Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Transportatorii susțin că sunt semne de întrebare în legătură cu modul în care au fost alese categoriile de personal esențial.

„Transportatorii sunt cei care intră permanent în contact direct cu foarte mulți călători, astfel încât ar fi trebuit să aibă prioritate la vaccinare, dar nici măcar nu au foat luați în considerare. (…) Noi cerem să se introducă și transportatorii în această etapă a vaccinării, pentru toți cei care doresc. Astfel s-ar putea rezolva foarte multe probleme și am putea ieși mai repede din pandemie”, se arată în comunicatul COTAR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro