Patru membri ai forţelor rusești din Ucraina, inculpaţi în SUA pentru crime de război. Ce i-au făcut aceștia unui civil american
Patru membri ai forţelor rusești din Ucraina au fost inculpaţi în SUA pentru crime de război împotriva unui cetăţean american, au anunţat miercuri autorităţi judiciare, subliniind că este vorba de primele urmăriri penale în baza legii americane cu privire la crimele de război din 1996, informează agențiile de presă France Presse și Agerpres.
„Departamentul Justiţiei a deschis primele procese, în virtutea legii americane privind crimele de război, împotriva a patru membri ai forţelor militare afiliate Rusiei pentru crime odioase împotriva unui cetăţean american”, a declarat ministrul Merrick Garland.
El s-a exprimat într-o conferinţă de presă comună cu ministrul pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, şi cu directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Christopher Wray.
Conform actului de acuzare, care are 9 pagini şi care a fost publicat marţi, presupusele fapte, în special tortura şi tratamente inumane, au avut loc în aprilie 2022 în regiunea Herson, în sudul Ucrainei.
Cei patru membri ai forţelor ruse sau separatiste pro-Moscova, dintre care doi sunt identificaţi doar cu prenumele, au răpit un civil neidentificat (cu cetăţenie americană) din satul Mîlove şi l-au reţinut timp de zece zile, potrivit aceloraşi surse.
În timpul detenţiei, cei patru inculpaţi au supus cetăţeanul american la interogatorii, „tortură, ameninţări de agresiune sexuală şi cu execuţia”, mergând până la înscenarea unei execuţii, a subliniat Garland.
Aceştia sunt vizaţi de trei capete de acuzare pentru crime de război: detenţie ilegală, tortură şi tratamente inumane, şi ar putea fi condamnaţi la închisoare pe viaţă dacă vor fi arestaţi de SUA.
Agenţi ai Departamentului pentru Securitate Internă din SUA s-au deplasat în august 2022 „pentru a vorbi cu cetăţeanul american care a fost recent evacuat din Ucraina, unde trăia cu soţia sa”, a explicat Mayorkas, fără să precizeze în ce ţară a fost luată această mărturie.
____