Sari direct la conținut

Paul Stanescu: A venit un prieten la mine, din partea unui inalt functionar, si mi-a spus ca e foarte bine sa colaborez si Liviu Dragnea va fi executat pana in martie cel tarziu

HotNews.ro
Paul Stanescu, Foto: AGERPRES
Paul Stanescu, Foto: AGERPRES

Vicepremierul Paul Stanescu, ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, a afirmat miercuri ca Lucian Pahontu i-a transmis printr-un „prieten” ca presedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi ‘executat’ si ca el ar putea prelua „si partidul chiar”, scrie Agerpres.

„A venit un prieten la mine din partea unui inalt functionar al statului roman, am inteles ca Pahontu il cheama, si mi-a spus urmatorul lucru: sa-mi transmita la doua saptamani dupa ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltarii ca e foarte bine sa colaborez, pentru ca o sa am protectie, pentru ca Liviu Dragnea va fi executat pana in martie cel tarziu si ca eventual eu as putea sa preiau si partidul chiar”, a sustinut Stanescu la Parlament.

Intrebat ce inseamna sa colaboreze, Stanescu a raspuns: „Nu stiu. Am spus urmatorul lucru: te rog sa-i spui ca a gresit adresa total. Nu stiu cine e Pahontu, nu l-am vazut in viata mea. Niciodata nu m-am gandit sa preiau partidul si nici nu ma gandesc. Nu cred ca SPP e de vina, cred ca oamenii sunt de vina si e impardonabil sa se spuna asa ceva. Eram vicepremier, asta inseamna un atentat grav la democratie”.

Precizarea lui Stanescu a survenit unei intrebari pe aceasta tema.

Solicitat sa precizeze ce inseamna ‘executat’, Stanescu a raspuns: „Ce intelege toata lumea”.

Acelasi raspuns l-a dat vicepremierul si la intrebarea daca e vorba de o amenintare la integritatea fizica.

Stanescu a confirmat astfel o declaratie facuta luni de Liviu Dragnea, care il acuza pe seful SPP, Lucian Pahontu, ca se amesteca in treburile guvernului.

„Mai multi colegi mi-au spus ca seful SPP-ului a fost implicat mai mult decat era cazul. Domnului Paul Stanescu i s-a spus ca undeva prin martie eu o sa fiu executat si dumnealui poate sa fie seful partidului. Poate ca i s-a spus si lui Grindeanu, lui Tudose, nu stiu”, a spus Liviu Dragnea, intr-un interviu pentru Antena 3.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro