Pe cine dai vina când copilul tău scrie mesaje pline de greșeli pe Whatsapp și vorbește prost românește?

Mulți părinți ajung, la un moment dat, la următoarea concluzie: „copilul vorbește și scrie prost românește”. Greșelile pe care le văd în teme, mesajele primite de la copii pe Whatapp („cf?”, „k”, „bn”) sau formulările stângace din compuneri îi alarmează. Cine e de vină și ce e de făcut, se întreabă site-ul Totuldespremame.

Publicația a stat de vorbă cu lingvista Corina Popa, doctor în filologie, lector la Facultatea de Litere a Universității din București și fondatoarea proiectului Școala de gramatică. Ea explică în ce fel schimbă comunicarea digitală felul în care scriu copiii și adolescenții, ce influență au conversațiile din familie asupra limbajului lor, care sunt limitele școlii și ce îi ajută cu adevărat pe tineri să învețe să gândească, să se exprime și să scrie clar și corect.

Totul Despre Mame: Când un părinte spune „copilul meu vorbește prost românește”, ce e, de fapt, în spatele acestei fraze: o problemă reală de limbaj sau o frică amplificată de ce vede în scris – în teme, mesaje, compuneri?

Corina Popa: Răspunsul impune mai multe nuanțe legate de vârstă și de context. Mulți copii se exprimă oral coerent, au idei clare și pot purta conversații complexe, dar fac greșeli ortografice sau de punctuație în scris. Acest lucru nu înseamnă că „vorbesc prost românește”, ci că scrisul, o activitate cognitiv mult mai solicitantă decât vorbirea, este încă în proces de consolidare. Scrisul presupune simultan controlul ortografiei, al sintaxei, al structurii textului și al coerenței ideilor. Pentru un copil, aceasta este o sarcină foarte complexă, iar multe dintre greșelile care îi îngrijorează pe părinți sunt, de fapt, simptome ale unui proces de învățare încă în desfășurare.

Între aproximativ 10 și 16 ani, apare frecvent o perioadă de tranziție discursivă. Copiii au idei mai complexe decât instrumentele lingvistice de care dispun pentru a le exprima. Rezultatul este un discurs fragmentat, cu multe reluări, cu formulări aproximative sau cu apel frecvent la cuvinte vagi, generale precum „chestii”, „lucruri”, „treaba asta”. Nu este un semn de regres, ci dimpotrivă, un semn că gândirea începe să depășească vocabularul disponibil. În această etapă, cititul și conversațiile sunt cele care ajută cel mai mult.

Toate aceste etape sunt normale, dar există și situații în care copiii au dificultăți reale de exprimare scrisă și orală. Cauzele pot fi multiple. Uneori, este vorba despre lipsa expunerii la un limbaj bogat, nuanțat, mai ales când copiii cresc într-un mediu în care conversațiile sunt scurte, predominant funcționale („ai mâncat?”, „ți-ai făcut tema?”). Alteori, apare deficitul de lectură sau timpul excesiv petrecut în comunicare digitală, unde limbajul este redus la formule scurte și simplificate. Există și situații în care dificultatea ține de dezvoltarea cognitivă sau de anumite tulburări de limbaj, caz în care sunt necesare intervențiile de specialitate: medicale, logopedice etc. Este important ca părinții să nu tragă concluzii pripite. Dacă un copil greșește o formă de plural nu înseamnă că „vorbește prost românește”. Dar atunci când dificultatea de exprimare este constantă și afectează atât vorbirea, cât și scrisul, merită analizate cauzele mai atent.

Citește continuarea pe site-ul Totuldespremame.