Pe cine votam (de Mihai Damian)

Acum saptesprezece ani, in perioada Pietii Universitatii, ma intorceam uneori de la manifestatie pe Bulevardul Magheru, prin fata sediului FSN.

Cu entuziasmul tineresc din acea vreme, ma opream in fata sediului si discutam cu oamenii care erau adunati acolo, incercand sa-i conving ca venirea la putere a lui Iliescu, Barladeanu si alti Brucani din perioada aceea este cat se poate de rea pentru Romania. Oamenii ma ascultau politicos si deseori chiar chiar imi aprobau argumentele.

Dar la sfarsit, imi anulau toata munca de misionar anti-comunist printr-o singura fraza : “da, dar tot FSN-ul e cel mai bun.” Aceste discutii – frustrante – m-au facut sa inteleg ca orice dezbatere are limite si ca argumentele nu pot fi folosite impotriva unor convingeri.

Logica nu este facuta pentru a demola axiome, ea nu poate fi folosita pentru a convinge un ateu de existenta lui Dumnezeu.

Desi in cu totul alt registru, discutiile asupra suspendarii presedintelui m-au facut sa-mi amintesc de cele de mai sus si mi-au generat acelasi tip de frustrare. S-au consumat sute de minute de antena pentru a dezbate daca presedintele a incalcat sau nu Constitutia.

Unii argumentau ca a incalcat, ceilalti ca n-a incalcat si tot asa de cateva ori pana cand aparea fraza cheie ” Da, dar este un vot politic”.

Aceasta fraza, precum cea a simpatizantilor FSN din 90, anuleaza practic efectul intregii dezbateri anterioare. Un vot politic exprima o convingere, sau poate un calcul politic, in orice caz el nu poate fi contestat cu argumente constitutionale. Si nici cu argumente logice de altfel.

O spun din capul locului, nu contest in nici un fel dreptul majoritatii parlamentare de-a da un vot politic anti-prezidential. Parlamentul este o institutie politica unde se iau decizii politice. Ba chiar, pana la proba contrarie, nimeni nu poate spune ca parlamentarii au luat o decizie care contravine vointei celor care i-au ales.

In fine, avizul Curtii Constitutionale reafirma dreptul Parlamentului de-a da un astfel de vot.

DAR, odata ce am folosit termenul de “vot politic” intr-o dezbatere, orice discutie pe teme constitutionale devine la fel inutila ca discutiile mele cu oamenii de bine ai FSN-ului de pe vremuri ; mai putem doar discuta daca este bine sau nu ca actuala Constitutie da Parlamentului posibilitatea unui astfel de vot politic anti-prezidential (parerea despre subiectul acesta mi-am spus-o in articolul anterior).

Odata ce plecam de la premiza votului politic si deci inlaturam din discutie aspectele constitutionale, lucrurile devin mult mai clare. Avem o majoritate politica ostila presedintelui. Este ceea ce se cheama o coabitare. Se intampla pentru prima data dar nu este – asa cum se pretinde – o situatie exceptionala in conditiile in care actuala Constitutie permite coabitari.

Majoritatea politica decide sa-l suspende pe presedinte asa cum Constitutia i-o permite. Nimic mai firesc ! Nu vad de ce s-ar purta cu manusi cu principalul adversar politic. De altfel, intr-un context – foarte posibil – al unei majoritati care ajunge la putere in coabitare cu un presedinte devenit nepopular, acest demers ar fi fara indoiala foarte sustinut de opinia publica.

Analizata astfel, ecuatia votului de sambata devine si ea foarte simpla. Ca in orice scrutin de coabitare suntem pusi sa facem o alegere POLITICA intre presedinte si majoritatea parlamentara ostila lui. Orice vot pentru presedinte va fi in mod firesc contabilizat contra majoritatii parlamentare si, reciproc, orice vot contra presedintelui va fi un vot in dreptul acesteia.

Consecintele rezultatului ar trebui sa fie si ele la fel de simple. Daca Basescu este demis, atunci actuala majoritate ar detine in mod exclusiv puterea (ceea ce presupune implicit castigarea viitorului scrutin prezidential).

In schimb daca este reconfirmat, actuala majoritate devine ilegitima si deci trebuie organizare alegeri anticipate. Aici insa parlamentarii majoritari vin cu un argument care sfideaza logica. Si anume ca acest lucru nu e prevazut in Constitutie. De ce sfideaza logica ? Sa recapitulam : parlamentarii dau un vot politic ignorand argumentele constitutionale din avizul CCR.

Dezbaterea trece din plan constitutional in plan politic. Populatia raspunde cu un vot politic negativ demersului parlamentar. Iar cand e vorba sa traga concluziile politice ale acestui vot politic parlamentarii revin la Constitutie ?!

Politica intr-o tara democratica are si ea legi proprii chiar daca ele nu sunt scrise precum cele din Constitutie. Cea mai importanta dintre ele este ca votul electorilor nu poate fi ignorat, chiar daca Constitutia o permite. In Franta, dupa alegerea lui Sarkozy ca presedinte, guvernul a ales sa demisioneze pentru a permite noului presedinte formarea unuia nou.

Nu exista nicaieri in constitutia franceza aceasta prevedere. Noul presedinte isi formeaza guvernul fara sa consulte partidele. Opozitia n-are nimic de zis cu toate ca alegerile parlamentare sunt in mai putin de o luna. Nimeni nu-l acuza pe Sarkozy de timorare grava (norocul lui ca papa Sarkozy n-a emigrat in directia opusa).

Iar daca nimeni n-o face este tocmai omul tocmai a fost legitimat de votul popular. Parlamentarii francezi stiu insa fara indoiala ca cine ignora aceasta lege fie aboleste democratia fie este el insusi inlaturat. Ai nostri au preferat sa faca un pas in prima directie prin amanarea alegerilor europene.

Cred ca am trecut prea usor peste aceasta adevarata enormitate anti-democratica. Dar sper ca ea sa nu fie urmata si de altele. De abia atunci ne-am gasi intr-o situatie exceptional de grava.