Pe intelesul tuturor: Decizia CCR privind abuzul in serviciu
Celebra, de acum, OUG 13/2017 și-a propus modificarea textul din Codul penal care reglementa abuzul în serviciu sub pretextul că ar exista o decizie a Curții Constituționale (CCR) care impunea acest lucru. După ce s-a revenit asupra OUG 13, prin abrogarea ei la cinci zile după publicare, au apărut unele opinii conform cărora infracțiunea de abuz în serviciu nu ar mai exista în Codul penal încă de la data apariției deciziei CCR, iar acest aspect se dorea – chipurile – a fi îndreptat tocmai prin ordonanța respectivă. Voi demonta această teză halucinantă pentru un jurist, prezentând decizia CCR nr. 405/2016 care a generat atâtea discuții.
În ce constă infracțiunea de abuz în serviciu? Această infracțiune este este reglementată în art. 297 din Codul penal: se referă la cel care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos, dacă fapta lui produce un prejudiciu sau o vătămare drepturilor sau intereselor unei persoane; pedeapsa este închisoare 2-7 ani și interzicerea unor drepturi. Când, ca urmare a faptei, se obține un folos pentru funcționarul public sau o altă persoană, ea este considerată de art. 13 ind. 2 din Legea anticorupție nr. 78/2000 ca fiind asimilată corupției; în acest caz, urmărirea penală o face DNA, nu un parchet ordinar, iar pedeapsa se mărește cu o treime.
De când există această infracțiune? În România această infracțiune a apărut în Codul penal încă de la 1864. În Codul penal valabil în perioada 1969-2014 abuzul în serviciu a avut aproape același conținut, dar pedeapsa era închisoare 6 luni-3 ani.
Cum este reglementată această infracțiune în alte state? Toate statele care sunt parte la Convenția ONU împotriva corupției trebuie să reglementeze infracțiunea de abuz în serviciu sau de putere ori de funcție – o cere art. 19 din Convenție, care este obligatorie pentru toți cei care au ratificat-o, adică pentru 140 de state, inclusiv România! Pentru modul de reglementare în concret a acesti infracțiuni în alte state, propun un excelent studiu de drept comparat făcut de vice.ro.
Cine și de ce a contestat această reglementare? În anul 2016 un număr de 23 de inculpați trimiși în judecată în șase dosare penale au invocat faptul că formularea textelor privind abuzul în serviciu din Codul penal, respectiv din Legea anticorupție ar fi contrare Constituției, astfel că au cerut ca CCR să verifice acest lucru. Această solicitare poartă o denumire specială, excepție de neconstituționalitate; ea poate fi invocată numai într-un dosar ajuns în faza de judecată și poate fi soluționată doar de către Curtea Constituțională.
Ce a decis CCR? Curtea a hotărât prin decizia 405/2016 două lucruri: 1. admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispoziţiile art. 246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”; 2. respinge excepția de neconstituționalitate și constată că dispoziţiile art.13 ind. 2 din Legea nr.78/2000 sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
Cum a motivat CCR această decizie? Curtea a stabilit că, într-adevăr, este o problemă cu textul care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu: termenul „defectuos” nu este definit de cod, ceea ce face ca oamenii să nu cunoască ce li se permite și ce li se interzice să facă; fără această descriere, magistrații înșiși ar putea sancționa oamenii în mod arbitrariu. Ca urmare, CCR a decis că numai comportamentul care constă în „încălcarea legislației primare” – adică a legii emisă de Parlament, dar și a ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ale Guvernului – poate avea o consecință penală.
Asta înseamnă că articolul din Codul Penal este neconstituțional? Nu. CCR nu a înlăturat textul ca fiind neconstituțional, ci a interpretat în sensul prevăzut de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (care impun ca o lege să fie clară și predictibilă) o sintagmă neclară folosită în articolul de lege.
Dar putea să adopte CCR o decizie interpretativă? Da. Art. 146 lit. d) din Constituție prevede că CCR „hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate” fără a stabili de câte tipuri sunt hotărârile. În jurisprudența CCR s-au conturat patru soluții ce se pot da cu privire la cererile prin care se contestă un text de lege:
1) respinge excepția de neconstituționalitate a unei legi sau articol de lege în raport de criticile invocate (de ex, decizia 404/2016);
2) admite excepția de neconstituționalitate invocată și constată neconstituționalitatea unei legi sau articol de lege (decizia 126/2016, pct.1) sau chiar doar a unei sintagme dintr-un articol de lege (de ex, decizia 603/2015), iar în acest caz – și numai în acest caz – legiuitorul are la dispoziție 45 zile pentru a remedia textul eliminat ca efect al deciziei CCR, așa cum rezultă în mod clar din art. 147 alin. 1 Constituție, în caz contrat textul/sintagma se consideră eliminat/-ă;
3) constată constituționalitatea cu rezervă de interpretare (de ex, decizia 126/2016, pct.2);
4) constată neconstituționalitatea cu rezervă de interpretare (de ex, decizia 818/2008, decizia 349/2001, decizia 81/1994).
A mai dat CCR astfel de decizii interpretative? La o primă căutare pe site-ul www.ccr.ro am găsit peste în jur de 50 de astfel de hotărâri. Prima decizie de interpretare pe care o cunosc este decizia 31/1993. Însăși CCR a stabilit că ea este cea care are obligația să asigure interpretarea unei legi conform Constituției (decizia 1092/2012). Pentru prima dată CCR folosește denumirea de „dispoziții constituționale cu rezervă de interpretare” în decizia 34/1993.
Alte curți constituționale au și ele această posibilitate? Da. În mod curent curțile din Austria, Belgia, Germania, Italia, Franța, Lituania, Ungaria asigură o interpretare a legislației infraconstituționale în concordanță cu Legea fundamentală. Practic, prin astfel de decizii interpretative, norma este „salvată”, iar orice modificare a ei ulterioară sau aplicare trebuie făcută potrivit interpretării date de curtea constituțională respectivă.
Totuși, din moment ce prin decizia 405 se „admite excepția de neconstituționalitate” nu înseamnă că se declară norma contestată ca fiind neconstituțională? Nu. Am spus mai sus că „excepția de neconstituționalitate” este o denumire tehnică dată unei cereri prin care se contestă un text de lege. Ca urmare, pentru a nu vă încurca, în loc de această formulare utilizați expresia „cererea”! Așadar, la primul punct al dispoziției deciziei 405/2016 se spune mai întâi că CCR admite cererea, în sensul că o primește pentru a decide asupra solicitării, după care decide ceva în legătură cu articolul de lege contestat. Asta pentru că în deciziile de interpretare nu are importanță ce formulă folosește CCR cu privire la cererea introdusă spre soluționare, ci contează efectiv soluționarea – în cazul nostru, CCR arată în ce condiții un text de lege vizat rămâne constituțional. Că este așa o arată însăși jurisprudența CCR: de ex, după ce admite excepția, în decizia 418/2014 CCR arată ce se înțelege prin sintagma „aceeași funcție” folosită în legea ANI, iar în decizia 536/2011 arată cum se face comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal; după ce admite în parte excepția, în decizia 212/1996 CCR stabilește care sunt imobilele ce intră în baza materială la care face referire Legea învățământului; fără a admite sau a respinge excepția, în decizia 766/2011 CCR trece direct la stabilirea înțelesului noțiunii „în vigoare” folosită chiar în Legea CCR și la fel procedează prin decizia 223/2012.
Decizia CCR este una de dezincriminare? Numai cel care „incriminează” (adică stabilește că o faptă este infracțiune) poate să „dezincrimineze” (să elimine fapta din rândul infracțiunilor). Decizia 405/2016 a CCR nu este una de dezincriminare a unui text de lege, ci de interpretare pe viitor a acestuia. Mai mult, apariția unei decizii de interpretare nu poate fi considerată o lege mai favorabilă care să fie aplicată retroactiv (para. 57 din decizia 265/2014 a CCR).
INTERVIURILE HotNews.ro