Sari direct la conținut

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” – motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews.ro
Monica Macovei, Foto: Inquam Photos / George Călin
Monica Macovei, Foto: Inquam Photos / George Călin

​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutier în care un motociclist a fost rănit. Magistrații arată că, inițial, fostul ministru al Justiției nu a recunoscut că a intrat cu mașina pe contrasens, dar „pe parcursul judecăţii a avut o atitudine sinceră şi de recunoaştere a faptei”.

În 12 aprilie, Monica Macovei a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, unde în 8 octombrie 2022 a pătruns cu mașina pe contrasens şi a intrat în motociclistul care circula din sens opus. Bărbatul a fost grav rănit și supus unor intervenţii chirurgicale în urma fracturilor suferite în accident.

Judecătoria Mangalia a transmis, marţi, la solicitarea News.ro, motivarea deciziei de condamnare, în care magistrații arată că la stabilirea pedepsei au fost luate în calcul și „aspectele referitoare la persoana inculpatei: cetăţean român, necăsătorită, studii superioare, pensionar – fost avocat, fără antecedente penale”.

„(…) pe parcursul cercetărilor, iniţial nu a recunoscut faptul că a pătruns pe contrasens, apoi, după întocmirea raportului de expertiză criminalistică auto, a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută în actul de inculpare, solicitând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi pe parcursul judecăţii a avut o atitudine sinceră şi de recunoaştere a faptei”, spun judecătorii în motivare.

Instanţa menţionează că va reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege, având în vedere că Monica Macovei şi-a recunoscut fapta:

„Având în vedere poziţia procesuală exprimată de inculpată, în sensul că recunoaşte fapta reţinută în sarcina acesteia, instanţa apreciază că, o pedeapsă orientată spre minimul pedepsei prevăzute de lege, respectiv de şase luni de închisoare (…), este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată şi a o determina ca, pe viitor, să se conformeze dispoziţiilor legale edictate în vederea asigurării siguranţei rutiere, dar şi pentru atingerea celorlalte scopuri ale sancţiunii penale. Având în vedere că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins şi fără executarea acesteia, ţinând seama de aceleaşi considerente avute în vedere la individualizarea pedepsei şi constatând că sunt îndeplinite celelalte condiţii impuse de art.91 alin 1 Cod penal, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 91 Cod penal şi va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere pentru condamnat de 2 ani”.

„Starea de pericol a fost declanşată de Monica Macovei când a pătruns cu maşina pe contrasens”. Ce viteză avea

În motivare este explicat şi modul în care s-a petrecut accidentul, la intrarea în Mangalia. Astfel, motociclistul circula cu o viteză de 86 km/h, iar viteza iniţială de deplasare a autoturismului condus de Monica Macovei a fost de 115 km/h, valoarea vitezei de impact fiind de 73 km/h.

Judecătoria Mangalia afirmă că „starea de pericol a fost declanşată de Monica Macovei când a pătruns cu maşina pe sensul opus de mers şi că motociclistul „nu putea evita şi nici preveni producerea accidentului în condiţiile analizate (viteza de 86 km/h) întrucât nu a dispus de suficient timp de reacţie, viteza sa de deplasare neavând legătură de cauzalitate cu producerea accidentului”.

Judecătoria Mangalia mai subliniază că la termenul de judecată din 13 februarie 2024 Monica Macovei şi-a recunoscut fapta şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Fostul ministru al Justiţiei a afirmat cu acel prilej că în situaţia în care va fi găsit vinovată este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar cu privire la daunele solicitate de victimă a precizat că lasă la aprecierea instanţei în funcţie de probele administrate în faza de cercetare.

Conform deciziei Judecătoriei Mangalia – care nu este definitivă – Monica Macovei va trebui să frecventeze programe de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti sau la Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti.

În acest dosar, Monica Macovei a fost trimisă în judecată de Parchetul Curţii de Apel Constanţa în luna septembrie a anului trecut, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Procurorii arătau că „din cauza pătrunderii pe contrasens” Monica Macovei „a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”.

„Am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei pe Facebook în ziua accidentului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro