Penitenciarul Gherla: Un deținut condamnat pentru patru crime a încercat să evadeze scobind în perete, în spatele frigiderului. Cine l-a dat de gol
Un deținut condamnat la închisoare pe viață, pentru săvârșirea a patru crime (două comise în libertate, două în timpul detenției) a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla, săpând un tunel în zidul camerei de deținere, în spatele frigiderului, potrivit penitenciare.info.
”Deținutul Lupu Mădălin Miki, clasificat în regim de maximă siguranță, a săpat în zidul camere, în zile repetate, și pe care-l uda cu apă pentru a atenua zgomotele produse, un tunel pentru a ajunge în ghena de gunoi de pe secția de deținere. Ghena de gunoi aferentă secției de deținere comunică printr-un burlan (cu grosimea necesară trecerii unui om) cu ghena din afara sectorului de deținere, unde se află și curțile de plimbare ale deținuților. Din afara sectorului de deținere, deținutul Lupu Mădălin Miki intenționa să sară gardul în curtea bisericii penitenciarului și de acolo în fabrica de mobilă a Penitenciarului Gherla care este dezafectată”, scrie pe site-ul citat Cosmin Dorobanțu, secretar general la Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor
Tentativa de evadare ar fi fost zădărnicită de informațiile furnizate de doi deținuți, colegi de celulă cu acesta:
”Deținutul Lupu Mădălin Miki urma să fie transferat într-un penitenciar din București pentru o expertiză, moment în care ceilalți doi deținuți au alertat angajații penitenciarului care au descoperit gaura din peretele celulei, pe care infractorul periculos o masca cu frigiderul din cameră. Autospeciala care transporta pe deținutul Lupu Mădălin Miki la București a fost întoarsă din drum, în momentul aflării incidentului.”
Potrivit susei citate, ”Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a sesizat comisia de disciplină împotriva directorului adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, comisar șef de poliție penitenciară Florin Apahidean pentru nerespectarea dispozițiilor șefilor ierarhici, depășirea atribuțiilor de serviciu și pentru încălcarea valorilor democrației.”
Administrația Națională a Penitenciarelor a informat, vineri, că la Penitenciarul Gherla a fost înregistrată joi o tentativă de evadare:
”Vă confirmăm faptul că joi, 12.12.2019, la nivelul Penitenciarului Gherla, a fost înregistrată o tentativă de evadare, eveniment prevenit şi gestionat cu operativitate de poliţiştii de penitenciare aflaţi în serviciu.
Prin activităţi operativ-informative specifice, angajaţii Penitenciarului Gherla au identificat persoana condamnată care, prin utilizarea unui obiect ascuţit improvizat, a încercat perforarea peretelui camerei de deţinere. Subliniem faptul că tentativa s-a concretizat într-o scobitură în peretele camerei, iar nu într-un tunel, aşa cum eronat s-a vehiculat în spaţiul public.
În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizată Poliţia Municipiului Gherla, fiind, totodată, informat şi judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
Menţionăm că, în vederea stabilirii circumstanţelor producerii acestui incident, precum şi pentru identificarea şi eliminarea factorilor de risc asociaţi siguranţei deţinerii şi regimului penitenciar, o echipă constituită din specialişti de la nivelul aparatului central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-a deplasat la Penitenciarul Gherla.
În prezent, activitatea unităţii de detenţie se realizează în condiţii optime, starea de spirit în rândul persoanelor private de libertate fiind echilibrată.”