Pensii, asigurari si gogosi

Ai lucrat pe branci si onest toata viata? Daca da, zici ca ti se cuvine la batranete o pensie pe masura, din care sa poti trai decent. Ca lucrurile stau altfel in Romania, e arhicunoscut. Ca lucrurile incep sa stea in curand tot asa in Germania, nu-si pot imagina multi, mai ales adulatorii din strainatate ai „tarii laptelui si-a mierii”. Si totusi, chiar asa e. Pensionarii lui Kohl sunt ultimii privilegiati. Pensionarii lui Schröder, ai lui Merkel si ai cui mai va sa vina pe post de cancelar, sunt pe jumatate sacrificati. Caci varsta de pensie a crescut ca nu stii daca o mai apuci, indexarea pensiilor se face practic tot in jos, iar suplimentarea lor printr-o asigurare privata e adesea o farsa, intretinuta cu obstinatie de politicieni.

De un deceniu li se impuie capul cetatenilor din Germania, in mod programatic, sa-si puna bani deoparte, pentru batraneti. Insa nu oricum. Guvernantii impinsi discret de la spate de lobby-ul puternicilor asiguratori recomanda „pensia Riester” sau alte forme de asigurari subventionate in parte de stat. Germania are mai multe asigurari de viata si pensie private decat populatie, care trece de 80 de milioane de suflete, cu copii si bebelusi cu tot. Iar asta se intampla, fiindca unii sunt extrem de prevazatori si incheie doua, trei sau chiar mai multe polite de asigurari. Fiecare, dupa castig si posibilitati.

Siguranta si previzibilitatea sunt religie pentru nemti. Desigur ca repatriatii de origine germana din Romania sau fostul URSS, ca si strainii rezidenti in Germania au fost rapid contaminati de sistem. Iar astfel, sutele de companii de asigurari au prosperat multa vreme si s-au umflat ca broasca in lac. Si-au construit sedii impozante, si-au platit gras managerii si agentii de vanzari, le-au luat masini de serviciu, de lux. Unora dintre ei le-au oferit chiar bonificatii „pe baza de sex”, deductibile de la fisc.

Pe langa scandalul din vara anului trecut, cand asiguratorul Hamburg-Mannheimer din grupul Ergo Versicherungen si-a recompensat cei mai vajnici agenti de vanzari cu o orgie sexuala la Budapesta, luna trecuta a iesit la lumina ca si Deutsche Herold Versicherungen a avut grija de hormonii reprezentantilor sai. 30 dintre agentii sai de top in vanzari au fost trimisi pe banul asiguratului la distractie in Jamaica, la Hotelul Hedonism II, unde s-a dansat si poloneza in pielea goala.

Acum, dupa ce excesele unora au fost date in vileag, controlul intern la asiguratori se zice ca s-a sporit. Ii si credem, pana la proba contrarie. Ce nu mai putem crede insa, fara retineri si un ochi foarte atent, sunt promisiunile acestora scrise cu cifre mari in contracte si amendate subtil in subsol, cu litere foarte mici. Protectia Consumatorului din Germania a reclamat de nenumarate ori aceasta inselaciune larg practicata de companiile de asigurari si tolerata la nivel de legislativ.

Clientul, cu sau fara ochelari, nu are nevoie de clauze mascate intr-un text din subsol, nu are nevoie de o informare generalista in care sa i se recomande sa compare cat mai multe alternative de oferte, sau sa citeasca „furnicile” scrise intr-un limbaj de specialitate, extrem de incalcit. Asa zicea o doamna de la Protectia Consumatorului, invitata la dezbaterea pe linie de asigurari private de pensii, de la „Hart aber Fair”. Emisiunea difuzata luni de postul public de televiziune german ARD a spart cotele de audienta, inregistrand aproape 4 milioane de telespectatori.

Dar sa revenim la subiect. Clientul vrea sa poata avea incredere in cel care ii prezinta si ii recomanda o polita de asigurari. Caci relatia clientului cu asigurarile, ca si cu bancile, este construita pe incredere. Pe increderea ca banul incredintat, uneori pe termen foarte lung, este folosit in avantaj reciproc. Insa mai ales de cand cu criza financiara si economica, acest consens a fost puternic zdruncinat. Sau inselaciunea a devenit mai evidenta, caci sunt bani mai putini.

Doua studii de caz, autentice, unul colectiv si unul individual. Mai intai, cel colectiv. Dupa perioada de proba, o firma de dimensiuni mijlocii, din bransa auto, recomanda noilor sai angajati sub 45 de ani sa se asigure suplimentar, pentru pensie. Solutia propusa e in coparticipare. Banii vin de la angajat si angajator, cu subventie de la stat. Solutia are mai multe modele, se recomanda de regula modelul cel mai scump.

Bucurosi de contractul definitiv de munca, preocupati de viitorul indepartat, dar si sa nu-l supere pe patron, angajatii semneaza. Semnand, platesc lunar cateva zeci de euro, pentru o batranete mai fara griji. Agentul de asigurari e prieten cu patronul, isi ia comision la fiecare polita semnata.

Dupa cativa ani, firma incepe sa schioapete, comenzile sunt slabute. O treime din angajati e trimisa in somaj tehnic, care inseamna 60% din salariu. Asigurarea merge, desi banii pe cont sunt mult mai putini. Dupa sase luni de seceta la comenzi, angajatii din productie sunt de-a dreptul concediati. In pachete mai mici, nu in bloc, caci asta ar insemna ca firma trebuie sa anunte insolventa.

Asigurarea de pensie merge inainte, daca nu o reziliezi. O faci, caci nu-ti mai ajung banii nici pentru traiul de zi cu zi. Dupa vreo doua luni, vine si confirmarea de la asigurator. Se vireaza un banut pe cont: ce ai platit doar tu insuti, minus cheltuielile administrative. Care nu sunt mici, poti plati pana la 1-2 ani, doar pentru acestea, plus asigurarea de risc pe asigurarea initiala.

In anii de cotizare, ai mai pierdut din valoarea banului si datorita inflatiei. Teoretic, aceasta e in Germania de 1,8-2%. Practic, ea poate atinge 4-5%, daca ii credem pe expertii care ne vorbesc zilnic la televizor. Un portughez cu nume de conchistador a patit-o in felul asta si, dupa ce si-a luat banii cei putini, s-a dus si s-a imbatat. De fericire, precis ca nu. Avea 800 de euro si concedierea in buzunar.

Al doilea caz: o familie de romani isi cumpara un apartament. Finantarea prin banca curge, vreme de cinci ani. La reinnoirea contractului de finantare facut cu dobanda variabila, angajatul bancii le propune solutia incheierii unei polite de asigurari la asiguratorul partener bancii. Asigurarea e de viata, cu optiune de pensie sau de varsare de capital in contul locuintei cumparate si se incheie pe 23 de ani. Pe toata aceasta perioada, banca nu trage decat dobanda, in suma fixa.

Asigurarea e de 135 de euro pe luna. Consilierul din banca ii asigura ca, daca totusi pot plati locuinta inainte de termen, polita de asigurari le va fi sprijin la pensie. Oamenii semneaza, crezand ca au facut o afacere buna.Consilierul bancar isi ia comisionul de la asigurari, o companie de prim rang in Germania, cu business extins si in Romania.

Dupa un an si jumatate, asigurarea bubuie de promisiuni. 83.825 de euro sunt promisi ca varsare de capital, la scadenta politei. Destul cat sa acopere costul complet al locuintei, sau o batranete fara griji. Un an mai tarziu (caci informarea asiguratorului are loc anual), suma promisa e 76.924 de euro. Mai trece un an, suntem in 2003. Asiguratorul sare la cap cu 63.900 de euro, platibili in 2023. Dupa inca un an, sare si mai jos, la 58.200 euro. Un an ramane constant, pentru ca anul viitor sa indice cu zecimale: 58.267,60 euro. In urmatorii trei ani, promisiunea de plata urca ceva in sus, ceva in jos, cifra medie ramanand in jurul a 60.000 de euro. In tot acest timp, datoria la banca ramane constanta, caci s-au platit doar dobanzi.

In 2009 si in perspectiva crizei financiare care abia a inceput, familia isi face un calcul si ajunge la concluzia ca nu poate plati nici casa in avans, in timp util, si nici plata finala de la asigurare nu le va fi de folos, caci peste 20.000 de euro din creditul ipotecar raman neacoperiti. Asa ca oamenii decid sa lichideze polita, cu orice risc. Riscul e sa nu primesti participarea la profit si sa platesti impozit pe capital. Ceea ce se si intampla. Dupa 10 ani de cotizare, vin inapoi cam tot atatia bani, cati ai depus. De fapt, vin mai putini, caci intre timp banul s-a devalorizat, prin inflatie.

Experienta celor doi romani nu e unica, ei doar au concretizat-o in cifre. Adio pensie suplimentara, iar cand apartamentul va fi in sfarsit platit, se va fi devalorizat si el. Suna pesimist? Poate ca e chiar asa. E greu in ziua de azi, cand banul a luat-o razna, dobanzile clasice sunt tot mai mici si aventura depunerilor cu rendite mari tot mai riscanta. E usor pentru speculantii de tot felul si greu pentru omul de rand, neinitiat in ruleta financiara globala.

Politicul german persista in a face lobby asigurarilor private compensatorii la pensiile mizere pe care statul urmeaza a le plati. O face dupa ce a liberalizat complet piata muncii, dand frau liber „negutatorilor de sclavi” si negarantand salariul minim pe economie, O face, servindu-se de argumentul imbatabil al „imbatranirii populatiei”. E o justificare care justifica doar incompetenta guvernarilor, la nivel social. E o justificare ce da apa la moara unor fonduri de pensii si companii de asigurari care au „ars” destui bani pe cheltuieli dubioase si investitii ultra-riscante. I-au ars fara scrupule, caci nu erau banii lor.