Pensiile speciale pentru parlamentari se amana cu o saptamana. Cererea de reexaminare a fost retrimisa la Comisia de Statut
Cererea de reexaminare a legii pensiilor speciale pentru parlamentari a fost retrimisa la Comisia speciala de statut, care are termen pentru un nou raport pana saptamana viitoare.
Amanarea a fost adoptata cu 372 voturi pentru si 4 impotriva.
Votul final va avea loc miercurea viitoare, pe 16 septembrie, cand cele doua camere se reunesc in plen comun si pentru mesajul pe care presedintele Klaus Iohannis il va adresa parlamentului.
Presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat marti, dupa sedinta coalitiei de guvernare, ca legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor va fi trimisa inapoi la comisia pentru statut.
Liderul social-democrat a spus ca actul normativ „trebuie sa aiba o forma foarte apropiata de modelul de la Parlamentul European”.
„Vrem sa ajunga intr-o forma care sa fie agreata politic si vrem sa participe si colegii de la PNL”, a spus Dragnea.
„Nu mi se pare corect ca un parlamentar sa poata primi o bonificatie la pensie daca are doar sase luni de mandat”, a argumentat seful PSD, apreciind ca trebuie incheiat macar un mandat pentru ca un ales sa primeasca pensie speciala.
Pe de alta parte, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvaz a anuntat, tot marti, ca in Comisia pentru statut s-au modificat doar unele prevederi din legea pensiilor speciale pentru parlamentari, ca urmare a cererii de reexaminare a presedintelui, stabilind ca acestia vor incasa pensiile din momentul in care au decizii de pensionare in sistemul de stat, dar cuantumul a ramas acelasi, informeaza Mediafax.
„Comisia a discutat toate elementele pe care le contine cererea de reexaminare a presedintelui, o buna parte dintre ele au fost adoptate ca fiind necesare. Acest raport a fost votat in unanimitate”, a spus Duvaz.
Potrivit raportului Comisiei pentru statut, depus marti, s-a modificat proiectul astfel: „Indemnizatia pentru limita de varsta se calculeaza proportional cu perioada de mandat efectiv exercitata, dar nu mai putin de un mandat.”
O modificare facuta de comisia de statut, la soliciarea presedintelui, se refera la faptul ca pensia speciala nu poate fi incasata de deputati si senatori in paralel cu indemnizatia de parlamentar. Se introduce un nou aliniat, astfel: „Pe perioada exercitarii unui nou mandat, plata indemnizatiei pentru limita de varsta se suspenda, urmand a fi reluata, la incetarea acestuia, in cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat dupa suspendare.”
Membrii comisiei au mai stabilit ca parlamentarii care au fost condamnati pentru fapte de coruptie savarsite in calitate de parlamentar nu vor putea beneficia de aceste pensii speciale, a mai spus Duvaz, adaugand ca cei condamnati pentru incompatibilitate vor putea beneficia de pensie speciala deoarece este vorba de o situaie administrativa si nu de coruptie.
Potrivit Presedintiei, necesitatea reexaminarii „este motivata, pe de o parte, de caracterul excesiv si arbitrar al noii indemnizatii de care ar urma sa beneficieze deputatii si senatorii, iar pe de alta parte, de faptul ca acest drept ar urma sa se acorde tuturor parlamentarilor care au savarsit fapte de coruptie potrivit vechiului Cod penal, precum si celor al caror mandat a incetat pentru incompatibilitate”.