Sari direct la conținut

Pensionarii militari catre senatori: Rusine! Rusine PDL! Care sunt principiile voastre morale? Rusine Micky Spaga!

HotNews.ro
Plenul Senatului, Foto: AGERPRES
Plenul Senatului, Foto: AGERPRES

Un grup de aproximativ 20 de persoane apartinand Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate au asistat luni in balcon la sedinta de plen a Senatului si au protestat in momentul cand s-a discutat despre votarea proiectului de lege privind aprobarea OUG 1/2011 care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare. In momentul in care raportul de respingere a proiectului legislativ formulat de catre comisiile juridice si de munca a fost respins la vot, pensionarii prezenti in sala au strigat: „Rusine! Rusine PDL! Care sunt principiile voastre morale? Rusine Micky Spaga!„. Actul normativ nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru a fi respins sau aprobat si va fi reintrodus, cel mai probabil, pe ordinea de zi a sedintei urmatoare.

Votul pe OUG 1/2011 care reglementeaza modul de recalculare a pensiilor militare s-a dat pe fuga dupa ce presedintele Senatului, Mircea Geoana, a propus o prelungire a programului de lucru pentru a transa rapid o serie de legi organice.

Proiectul de lege privind OUG 1/2011 care reglementeaza metodologia de recalculare a pensiilor militare a primit un raport de respingere din partea comisiei juridice si celei de munca a Senatului. Raportul a fost supus la vot in plen, obtinand 52 de voturi „impotriva”, 47 de voturi „pentru” si doua abtineri.

A urmat supunerea la vot a Proiectului de lege care a primit 51 de voturi „pentru” si 45 „impotriva”, dar nu a intrunit numarul necesar de 69 de voturi pentru o lege organica. Pentru ca termenul de adoptare tacita este 24 martie, proiectul legislativ ar putea fi supus votului in sedinta de miercuri.

In balconul salii de plen a senatului, timp de aproape 3 ore si jumatate, au asistat aproximativ 20 de membri ai ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. In timpul procedurii de vot pe proiectul de lege privind aprobarea OUG 1/2011, cativa pensionari au inceput sa strige catre senatori: „Rusine! Rusine PDL! Care sunt principiile voastre morale? Rusine Micky Spaga!„.

Dupa aflarea rezultatului de la vot, pensionarii nu au mai stat si au parasit sala de sedinta.

Ce este OUG 1/2011

Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, o Ordonanta de urgenta care reglementeaza metodologia de recalculare a pensiilor militare, care stabileste ca procesul de recalculare a pensiilor calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit pana la sfarsitul acestui an si ca institutiile din sistemul de aparare vor fi cele obligate ca, pana cel tarziu la 31 octombrie 2011, sa identifice si transmita catre casele de pensii adeverintele privind veniturile obtinute de militari.

Conform OUG 1/2011 pensiile recalculate pe baza veniturilor realizate si a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si ale caror cuantumuri sunt mai mici decat cuantumurile aflate in plata in luna decembrie 2010, se mentin in plata in cuantumurile avute in luna decembrie 2010, incepand cu luna februarie 2011, pana la data emiterii deciziei de revizuire.

Decizia de a emite Ordonanta a fost luata dupa ce Curtea Constitutionala a declarat ca neconstitutionala hotararea privind recalcularea tuturor pensiilor din aparare, ordine publica si siguranta nationala.

ICCJ a respins recursul Guvernului la o decizie a Curtii de Apel Cluj prin care s-a dispus suspendarea executarii H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor. ICCJ a specificat ca suspendarea HG 735/2010 privind recalcularea pensiei a ramas definitiva si ca aceasta decizie produce efecte „erga omnes”, adica este opozabila tuturor pensionarilor militari. Decizia ICCJ se refera la suspendarea aplicarii HG 735 pana la pronuntarea instantei de fond asupra cererii de anulare a aceluiasi act normativ.

Citeste aici o radiografie HotNews.ro despre sistemul de recalculare a pensiilor militare propus de Guvern.

Cine este Micky Spaga

Serban Mihailescu este cercetat in dosarul „Armelor de Vanatoare”. El este acuzat ca, in 2001, i-a cerut fostului sau consilier personal, Fanel Pavalache, 11 arme de vanatoare in schimbul mentinerii sale in functie. Mai multe despre acest dosar aici:

Serban Mihailescu, cunoscut ca Miky Spaga, a fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului (SGG) in Guvernul Nastase. In 1996-2000 a fost senator din partea PDSR, in 2000-2004 a fost deputat PDSR, in 2004-2008 senator PSD. In februarie anul trecut si-a dat demisia din PSD, in prezent fiind senator independent.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro