Skip to content
Jan Psaki, Foto: Profimedia Images

Pentagonul: 90% din forțele ruse de la granița cu Ucraina au intrat în țară / Convoiul, la 25 km de Kiev

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, spune, citând Pentagonul, că 90% din forțele ruse masate la granițele Ucrainei au intrat în țară, potrivit Kyiv Independent.

Psaki a mai spus că Rusia „continuă să facă pași agresivi și să se îndrepte către obiectivul lor final, care este preluarea Kievului și preluarea țării”.

„Conform evaluărilor, forţele ruseşti încă sunt la aproximativ 25 de kilometri de centrul oraşului, dar încearcă să se apropie”, a declarat purtătorul de cuvânt al pentagonului, John Kirby, adăugând că acestea încă se află în afara oraşului.

„Dar încă mai credem că intenţia lor este să încercuiască oraşul şi într-un final să-l ocupe”, a afirmat John Kirby.

El a oferit o evaluare diferită de cea a preşedintelui rus Vladimir Putin, care a susţinut că invazia „se desfăşoară conform planului”.

„Ruşii au fost consternaţi, frustraţi, încetiniţi de o rezistenţă ucraineană fermă şi determinată. De asemenea, credem că s-au împotmolit”, a spus el, subliniind că forţele ruseşti au probleme logistice, rămân fără combustibil şi fără alimente pentru unii dintre soldaţi.

„Au fost surprinşi de modul în care şi de eficienţa cu care ucrainenii şi-au apărat oraşele şi poporul”, a afirmat oficialul de la Pentagon.