Pentagonul anunță numărul militarilor uciși și răniți în războiul cu Iranul luna aceasta, după acuzațiile că a încercat să ascundă bilanțul real
Aproape 100 de soldați americani au fost răniți în ultimele două săptămâni de lupte din Orientul Mijlociu, a anunțat luni Pentagonul, într-un moment în care Donald Trump se confruntă cu o opoziție din ce în ce mai puternică față de costurile războiului său împotriva Iranului, scrie Financial Times.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat că aproape 100 de militari au fost răniți de când SUA au reluat atacurile aeriene împotriva Iranului pe 7 iulie și că 96% dintre aceștia s-au întors la datorie.
„Ei sunt hotărâți să se întoarcă în luptă”, a scris Parnell pe X, în timp ce administrația Trump a încercat să se apere împotriva acuzațiilor că ar fi ascuns cifrele privind victimele.
„Marea majoritate a rănilor suferite au fost contuzii ușoare”, a adăugat Parnell.
Anunțul a venit la câteva ore după ce Pentagonul a identificat doi soldați americani uciși într-un atac iranian asupra unei baze aeriene din Iordania, vineri seara: Tyler James Feehan, în vârstă de 25 de ani, din Hawaii, și Isabella Gonzales, în vârstă de 19 ani, din Texas.
Comandamentul Central al SUA a declarat că analizează rămășițele găsite la locul atacului din Iordania, în încercarea de a localiza un al treilea soldat despre care se crede că a fost ucis în atac.
Un al patrulea militar american a fost ucis sâmbătă în nordul Irakului, a declarat armata.
New York Times a scris că Pentagonul ascunde numărul real al victimelor
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a spus că respinge „acuzațiile nefondate și răuvoitoare privind ascunderea cifrelor referitoare la victime, considerându-le minciuni sfruntate ale unor jurnaliști partizani de la New York Times, care sunt dispuși la orice pentru a denigra armata americană și conducerea acesteia”.
„Afirmațiile privind ascunderea informațiilor sunt invenții menite să provoace și mai multă suferință poporului american, în urma morții a trei militari căzuți la datorie. Un comportament dezgustător, chiar și pentru New York Times. De fapt, informațiile privind victimele militare americane sunt disponibile public și actualizate periodic online pe Sistemul de Analiză a Victimelor din Apărare, pentru ca toată lumea, inclusiv mass-media, să le poată consulta”, a spus Sean Parnell.
New York Times scrisese luni că în săptămâna care a precedat atacul iranian de vineri, în urma căruia doi soldați americani au fost uciși și un militar a fost dat dispărut în Iordania, Iranul a efectuat alte trei atacuri împotriva forțelor americane din această țară.
Aceste atacuri au rănit zeci de militari americani și au avariat mai multe elicoptere, potrivit mai multor oficiali americani, care au vorbit sub condiția anonimatului pentru a discuta chestiuni operaționale, a relatat New York Times.
Pentagonul, a adăugat cotidianul american, nu a dezvăluit nimic despre atacurile anterioare, nici despre victimele și pagubele pe care le-au provocat.
Articolul New York Times a fost publicat înainte de precizările oficialului de la Pentagon privind numărul victimelor.
O problemă pentru Trump
Conflictul prelungit a afectat cota de popularitate a lui Trump, pe fondul creșterii prețurilor la energie și al numărului de victime.
Centcom, care coordonează operațiunile militare americane din Orientul Mijlociu, a declarat că forțele americane au finalizat a zecea serie de atacuri împotriva Iranului, vizând instalațiile militare ale acestei țări „pentru a reduce capacitatea Iranului de a continua atacurile asupra navelor comerciale ce tranzitează Strâmtoarea Hormuz”.
Între timp, Centrul de Operațiuni Comerciale Maritime al Regatului Unit a declarat că un alt petrolier a fost lovit de un proiectil în largul coastelor Omanului.
În ciuda faptului că au declanșat războiul cu scopul declarat al eliminării programului nuclear al Iranului, oficialii de la Casa Albă recunosc din ce în ce mai deschis că atenția lor s-a mutat către strâmtoare, pe care Iranul a reușit să o închidă parțial.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că „singurul motiv pentru care SUA lansează atacuri” este acela de a împiedica Iranul să atace navele din strâmtoare, prin care trecea o cincime din petrolul mondial înainte de război.
Escaladarea reciprocă din săptămânile care au urmat prăbușirii armistițiului din aprilie a determinat o nouă creștere a prețurilor la benzină în SUA.