Sari direct la conținut

Penurie de alimente și foamete în Coreea de Nord – expert ONU

HotNews.ro
Kim Jong-un, Foto: Myunggu Han/Penta Press/Profimedia Images
Kim Jong-un, Foto: Myunggu Han/Penta Press/Profimedia Images

Un expert ONU în drepturile omului și-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la „penuria de hrană și malnutriția” din Coreea de Nord, exacerbate de închiderea graniței cu China din urmă cu aproape cinci luni pentru a preveni răspândirea COVID-19, relatează Reuters.

Tomas Ojea Quintana, un raportor special privind drepturile omului pentru Coreea de Nord a îndemnat Consiliul de securitate să „reconsidere sancțiunile” impuse țării izolate pentru a permite asigurarea unui flux de alimente.

„Există rapoarte care indică creșterea numărului persoanelor fără adăpost în marile orașe – inclusiv kotjebi (copii ai străzii) – iar prețurile la medicamente au explodat. Un număr tot mai mare de familii mănâncă doar de două ori pe zi sau mănâncă doar porumb iar altele suferă de foame”, a anunțat acesta într-un comunicat.

Elisabeth Byrs, o purtătoare de cuvânt a Programului Alimentar Mondial, a declarat la rândul ei în cadrul unei conferințe de presă că situația umanitară din Coreea de Nord „rămâne sumbră”, aproximativ 10 milioane de persoane, aproape 40% din populație, având nevoie de ajutor umanitar.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro