Percheziții la bordul unui avion rus, la Londra. Moscova se declară "indignată"
Marea Britanie a anunţat sâmbătă că poliţia de frontieră britanică a făcut o percheziţie la bordul unui avion rus, pe un aeroport din Londra, operaţiunea provocând indignarea Moscovei, în plină criză diplomatică între cele două ţări, provocată de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal, noteaza AFP.
„Este o acţiune de rutină pentru Forţa de Frontieră să efectueze percheziţii la bordul unor avioane, pentru a proteja Marea Britanie de crima organizată şi de cei care încearcă să introducă în ţară substanţe toxice, precum droguri şi arme”, a declarat un oficial britanic.
„Odată ce aceste verificări au fost efectuate, avionul a fost autorizat să îşi continue călătoria”, a mai precizat acesta.
Ambasada Rusiei la Londra a denunţat, vineri, într-un comunicat, o percheziţie efectuată de autorităţile aeroportuare britanice la bordul unei aeronave aparținând companiei aeriene ruse Aeroflot, care efectuează cursa Moscova- Londra, pe aeroportul Heathrow, acuzând că aceasta reprezintă „o încălcare a reglementărilor în vigoare”.
Ambasada rusă a calificat incidentul drept „o nouă provocare flagrantă a autorităţilor britanice”, acuzând că aceasta face parte din „politica ostilă” a Londrei faţă de Rusia.
Percheziţia avut loc într-un context foarte tensionat între Moscova şi Occident, după otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Yulia, în Marea Britanie, la începutul lunii martie.