Sari direct la conținut

Persoanele neasigurate vor avea acces, de la 1 iulie, la pachete de servicii și investigații medicale decontate de CNAS

HotNews.ro
Sediul CNAS, Foto: AGERPRES
Sediul CNAS, Foto: AGERPRES

​Noul contract-cadru dintre CNAS și furnizorii de servicii medicale, care va intra în vigoare de la 1 iulie, va include pachete de servicii medicale și pentru persoanele neasigurate, pentru diagnosticarea unor afecțiuni grave – precum cancer, hepatită sau HIV/SIDA la gravide, a anunțat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, într-o conferință de presă.

Valeria Herdea spune că medicii de familie vor putea să trimită „persoanele neasigurate pentru investigaţii în caz de suspiciune de afecţiuni oncologice, hepatite B şi C şi virusul HIV la gravide, servicii care vor fi decontate de Casa Naţională de Sănătate”.

Până acum, pacienții neasigurați aveau acces la tratament decontat pentru aceste boli cronice grave în cadrul Programelor naționale de sănătate, însă pentru a ajunge la diagnostic, erau nevoiți să își plătească din buzunar investigațiile medicale.

CNAS oferă servicii de prevenție pentru „toate categoriile de vârstă, inclusiv adolescenți”

Casa Națională de Asigurări de Sănătate oferă, prin Contractul cadru de servicii medicale, servicii de prevenție decontate pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv adolescenți, a mai anunțat miercuri președintele CNAS, Valeria Herdea.

„Tot în contractul-cadru, se prevede că se pot desfăşura activităţi de prevenţie, începând cu adolescenţii.”

„Vom pune accent pe îngrijirea gravidei, a copilului și pe prevenție pe fiecare segment de vârstă”, mai spune șefa CNAS.

Pe lângă accesul la tratament, „adoptarea unor obiceiuri sănătoase de viață reprezintă un deziderat foarte important”, consideră Valeria Herdea, de profesie medic de familie.

„Principalul factor este să controlezi evoluția bolii – să îl înveți pe pacient cum să o facă, dar și să prevină îmbolnăvirea, prin educație medicală. Obezitatea, dislipidemia, hipertensiunea – toți sunt factori care duc la îmbolnăviri”, arată președintele CNAS.

Rafila: Serviciile de medicină de familie pentru pacienţii neasiguraţi au crescut de peste 10 ori

Serviciile de medicină de familie acordate pacienţilor neasiguraţi – care au deja dreptul să se înscrie pe lista medicului de familie – au crescut de peste 10 ori, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, într-o conferinţă la Institutul Fundeni, potrivit Agerpres.

Pentru pacienţii neasiguraţi trebuie să existe o alocare bugetară separată de Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, mai spune ministrul.

„În ceea ce priveşte pacienţii neasiguraţi, în mod evident, nu ştiu dacă presiunea va fi pe spitale, dar pentru pacienţi neasiguraţi trebuie să existe o alocare bugetară separată de Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, pentru că pacienţii neasiguraţi, fie că beneficiază de servicii minimale la medicul de familie, pentru că acolo este, de fapt, grosul, şi se vede că au crescut… este de anul trecut implementat. Serviciile de medicină de familie pentru pacienţii neasiguraţi au crescut de la câteva zeci de mii la câteva sute de mii. Deci, o creştere mai mult de zece ori a numărului de beneficiari”, a afirmat ministrul Sănătății.

În opinia lui Rafila, trebuie găsită o soluţie, pentru că în momentul de faţă există un dezechilibru, iar serviciile de specialitate ambulatorii sunt plătite la un nivel care nu asigură sustenabilitatea acestei componente: „Vreau să spun un lucru, care nu cred că este în momentul de faţă rezolvat. Este vorba despre finanţarea medicinei ambulatorii de specialitate. Casa Naţională a declarat că menţine valoarea punctului la medicii care fac servicii medicale ambulatorii. Cred că trebuie să găsim o soluţie, pentru că în momentul de faţă există un dezechilibru, iar serviciile de specialitate ambulatorii sunt plătite la un nivel care nu asigură sustenabilitatea acestei componente, mai ales că noi ne dorim să scădem presiunea pe spitale, ori scazi presiunea pe spitale dacă oferi servicii medicale ambulatorii de specialitate. Trebuie să găsim o soluţie împreună şi cu Ministerul de Finanţe, pentru că în momentul de faţă este un dezechilibru, care nu cred că este bun pentru sistemul de sănătate, în primul rând.”

Ministrul Sănătății mai spune că au fost elaborate de către comisiile de specialitate multe pachete de spitalizare de zi pentru pacienţii oncologici: „În preocuparea de a implementa prevederile Planului Naţional pentru Combatarea Cancerului, echipa de specialişti de la Ministerul Sănătăţii, de fapt comisiile de specialitate, cei care lucrează efectiv cu pacienţii, au elaborat extrem de multe pachete de spitalizare de zi pentru pacienţii oncologici.”

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro