Skip to content
Blocuri in Bucuresti, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Peste 2.000 de blocuri din București, fără apă caldă după incendiul de la CET Vest. Când estimează Termoenergetica rezolvarea problemei

Incendiul izbucnit luni seară la Centrala Electrică de Termoficare (CET) Vest din București a lăsat fără apă caldă circa 2.300 de blocuri din patru sectoare. Consumatorii afectați au fost preluați de CET Grozăvești, anunță Termoenergetica.

„Aproximativ 2.300 de blocuri din Vestul orașului nu apă caldă, din cauza incendiului produs în cursul nopții anterioare în incinta CET București Vest, care a condus la oprirea centralei din funcțiune. Cet Vest aparține ELCEN- Ministerului Energiei, iar instalațiile sunt vechi de peste 50 de ani”, a anunțat Termoenergetica.

Sunt afectate Sectoarele 5, 6 total și parțial Sectoarele 1 și 2, în zonele: Bulevardul Banu Manta, Șoseaua Nicolae Titulescu, Calea Griviței, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Calea Floreasca, Nicolae Caramfil, Calea Dorobanților, Șoseaua Ștefan cel Mare, Strada Mașina de Pâine, Bulevardul Lacul Tei, potrivit sursei citate.

Când revine apa caldă

Funcţionarea CET Bucureşti Vest este oprită, iar consumatorii arondaţi au fost preluaţi de CET Grozăveşti, a anunţat marţi compania Electrocentrale Bucureşti (ELCEN).

„CET Grozăvești funcționează în prezent în regim stabil de exploatare, asigurând furnizarea
agentului termic necesar pentru alimentarea consumatorilor din sistemul de termoficare al
municipiului București. În acest moment, agentul termic este livrat la parametrii solicitați de operatorul de sistem, respectiv la o temperatură de 80°C, contribuind la menținerea continuității furnizării apei calde către consumatori”, a transmis ELCEN.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că au început manevrele de pornire a instalațiilor CET Grozavesti și au pornit deja două cazane cu apă fierbinte.

Termenul estimat repunerii în funcțiune este astăzi, 21 aprilie, ora 18.00, potrivit site-ului Termoenergetica. De cealaltă parte, edilul general a spus că apa caldă va fi furnizată undeva spre miezul nopții.

„Pe măsură ce se ridică sarcina termică la Grozavești furnizarea de apă caldă va intra în parametri, undeva spre miezul nopții și vom putea livra în toate zonele afectate”, a transmis Ciprian Ciucu.