Peste 700 de clienți din Sectorul 1, fără gaze din cauza unor lucrări de reabilitare la linia de tramvai
Distrigaz Sud Rețele a întrerupt alimentarea cu gaze pentru 726 de clienți din zona Clăbucet, Sectorul 1, în urma unei avarii produse la reţeaua de alimentare cu gaze ca urmare a lucrărilor de reabilitare la linia de tramvai.
Alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă a fost sistată duminică, începând cu ora 06:14, a anunțat compania, într-un comunicat.
Sunt afectați 726 de clienţi casnici şi non casnici situaţi pe străzile Bucegi, Carpaţi, Clăbucet, Dornei, Parângului, Aviator Popişteanu, Puţul lui Crăciun, Săcele, Scărişoara şi Soveja, din sectorul 1 al municipiului Bucureşti.
Echipele Distrigaz Sud se află la faţa locului pentru remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi se va face în cursul zilei de duminică, în jurul orei 20:00.
Reprezentanții companiei Distrigaz Sud Rețele recomandă clienților ca după reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care simt miros de gaze, să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778.
De asemenea, clienții sunt îndemnați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.