Peste jumătate din Parcul Izvor, închis de mai bine de două săptămâni pentru festivalul Nostalgia / Primăria Capitalei a primit circa 30.000 de euro de la organizatori / Mai mulți cetățeni, revoltați
Peste jumătate din Parcul Izvor din centrul Bucureștiului este închis de mai mult de două săptămâni pentru Festivalul Nostalgia, care a avut loc weekendul trecut. Festivalul a fost organizat în baza unui protocol cu Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, iar municipalitatea a primit de la organizatori pentru utilizarea parcului circa 165.900 lei, adică puțin peste 30.000 de euro, potrivit datelor furnizate de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
- Sunteți de acord ca Primăria Capitalei să organizeze festivaluri/concerte/târguri în parcuri?
Firma care a semnat cu Primăria Capitalei protocolul pentru organizarea festivalului îi are acționari pe copiii fostului fotbalist și antrenor Constantin Gache.
Decizia Primăria Capitalei a stârnit nemulțumirea mai multor cetățeni, revoltați de organizarea festivalului în parc, în condițiile în care Bucureștiul are și așa mult prea puține spații verzi. Oamenii au fost nemulțumiți și de zgomot, care se auzea până în Panduri.
Ce prevede protocolul semnat de organizatori cu Primăria Capitalei
Potrivit protocolului semnat între organizatori, firma Nostalgia Retro Disco Future SRL, și Primăria Capitalei, amenajarea zonei a început în 11 iunie, festivalul a avut loc în perioada 24-27 iunie, iar scenele și toate amenejările trebuie strânsă până în 30 iunie. Numărul estimat de participanți a fost de 20.000 de persoane pe zi, iar suprafața din parc afectată – circa 10.000 de metri pătrați. În parc au fost montate cinci scene.
Astăzi, mai mult de jumătate din parc era în continuare închis
”Amenajarea zonei va începe din data de 11 iunie 2022, va consta în amplasarea a 5 scene, unei butaforii specifice evenimentului, 1 O ecrane de de tip LED, sistem de sonorizare, generator, iar dezafectarea se va face după încheierea evenimentului, până în orele 23.00. 21 – 27 iunie 2022, se va restricţiona banda de pe Bd. Libertăţii ( între Splaiul Independenţei şi Bd. Naţiunile Unite), adiacentă parcului Izvor, pentru parcarea autovehiculelor necesare amplasării logisticii evenimentului”, se arată în protocol.
Potrivit protocolului, „Festivalul Nostalgia” a avut ca scop „promovarea culturii şi artei urbane”, în Parcul Izvor.
Organizatorii au obligația de a reface spațiul verde afectat după eveniment.
În perioada desfășurării evenimentului, organizatorul avea obligația să ia ”măsurile necesare pentru respectarea limitelor admise de zgomot, precum şi a prevederilor Legii nr.61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de Încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în special a prevederilor art. 2, punctele 25 şi 26 referitoare la asigurarea liniştii locatarilor (între orele 22.00 – 08.00 şi 13.00 – 14.00)”, se arată în protocol.
”Acustica Urbană, pentru interiorul zonelor funcţionale din mediul urban – parcuri este de 60 decibeli iar valoarea limită a nivelului de zgomot pentru exteriorul locuinţelor este de 55 decibeli în perioada zilei, în conformitate cu prevederile Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă”, se mai arată în protocol.
Mai mulți cetățeni s-au plâns însă că muzica se auzea până în Panduri, târziu în noapte.
ONG-ista Irina Zamfiorescu este unul dintre cetățenii care locuiesc în Panduri și care a criticat dur inițiativa Primăriei Capitalei de a organiza un festival în parc.
- ”Primarul general a renunțat la evenimentele de 1 iunie din Parcul Cișmigiu.
- Am crezut că a existat acolo și o doză de respect pentru spațiul verde și că a decis asta și din convingere (nu doar din cauza presiunii cetățenilor).
- Dar, după ce jumătate din Parcul Izvor a fost închis pentru mai bine de trei săptămâni, pentru un eveniment care a ținut trează trei nopți comunitatea din jur din cauza zgomotului (jurul îndepărtat chiar), pentru mine e relativ clar că spațiul verde nu e chiar prioritatea primarului.
- Deși ne-a promis mai mult spațiu verde, am ajuns în situația în care primarul ne-a „vândut” jumătate de Izvor pe 3 lei Căci banii luați, raportat la deserviciul uriaș adus comunității, sunt o jignire pentru interesul public”, a declarat Irina Zamfirescu pentru HotNews.ro.
Ea spune că avea alte așteptări de la primarul general, dar se întâmplă la fel ca în mandatele trecute.
”Este revoltător și trist că actualul primar nu ridică standardele în PMB și că am ajuns acum în situația în care am fost și în mandatele anterioare. Da, a existat așteptarea unui comportament diferit față de spațiul verde pentru că a fost una dintre promisiunile fostului activist Nicușor Dan. Actualul primar, Nicușor Dan, însă are nevoie de bani la buget. Atât de multă nevoie încât ne vinde pe trei lei”, a mai spus Irina Zamfirescu.
Petiție ca Primăria să nu mai facă astfel de evenimente în parc
Peste 400 de cetățeni au semnat o petiție online, inițiată de doi cetățeni, care își exprimă nemulțumirea că pentru organizarea festivalului a fost îngrădit accesul la spaţiile verzi, iar parcul este afectat de activităţile organizatorice.
- ”Este binecunoscut că suprafața mult prea mică a spațiilor verzi și poluarea din oraș afectează serios calitatea vieții bucureștenilor.
- Cu toate acestea, am fost consternați să aflăm că PMB a autorizat desfășurarea în Parcul Izvor a evenimentului Nostalgia (24-26 iunie 2022) și închiderea în acest scop a unei mari părți din parc, pentru mai bine de două săptămâni (din 13 iunie până când organizatorii își vor ridica utilajele și construcțiile).
- Evenimentul presupune amplasarea unui „orășel” cu 5 „cartiere”, iar parcul a devenit un șantier în care mașini, camioane și tractorașe circulă liber pe alei și pe spațiul verde.
- Zona închisă include un loc de joacă, un teren de sport, un spațiu pentru câini și partea de tip pădure din parc.
Această autorizație este un abuz grav, atât prin privarea locuitorilor orașului de un parc important cât și prin distrugerile provocate parcului, care este nu doar un loc cu iarba și copaci, ci un întreg biosistem, cu plante, păsări, gâze”, se arată în petiție.
În petiție se solicită demiterea celor care au avizat desfăşurarea evenimentului şi încetarea autorizării altora similare în viitor.
- ”Parcurile ar trebui să rămână spații în care oamenii se pot bucura de vegetație și liniște, iar natura să fie protejată, nu agresată dramatic cum o fac astfel de evenimente.
- Domnule Primar, vreme de 30 de ani natura și locuitorii Bucureștiului au suferit din cauza nepăsării PMB.
- În particular, Parcul Izvor a trebuit să îndure concerte, adunături de mici și bere și multe alte agresiuni. Sperăm sincer că dumneavoastră veți reuși să schimbați această situație”, se mai arată în petiție.
Am încercat să-l contactăm pe primarul general, Nicușor Dan, pentru un punct de vedere, dar până la această oră nu am primit un răspuns. Când îl vom primi, vom reveni.
Cine sunt organizatorii Festivalului Nostalgia
Potrivit datelor de pe platforma online de verificare a firmelor confidas.ro, Nostalgia Retro Disco Future SRL are doi acționari: GACHE COSTIN și GACHE CRISTIAN ION (50%). Cei doi sunt băieții lui fostului fotbalist și antrenor Constantin Gache.
Festivalul Nostalgia este continuarea unei serii de evenimente sub acelaşi nume care au în prim-plan muzica retro.
„Vom transforma Parcul Izvor într-un orăşel plin de nostalgie, format din 5 cartiere, fiecare cu decor şi muzică diferită, iar pe lângă vom avea noi instalaţii de artă în muzeul nostru, trecând prin experienţe senzoriale şi alte lucruri ce vor transforma Nostalgia într-o fabrică de amintiri”, se arată în prezentarea evenimentului.
Potrivit organizatorilor, la festival au participat peste 80.000 de persoane.